MEDICAL

ALERTA MEDICALA. Pacienții Covid-19, infectați cu „ciuperca neagră” care invadează creierul

O rară ciupercă neagră care invadează creierul este tot mai întâlnită la pacienții vulnerabili din India, incluzându-i pe cei cu Covid-19.

Conform The Guardian, situația sanitară din India este extrem de fragilă în timpul celui de-al doilea val de infectări cu coronavirus. Ministerul Sănătății al țării a lansat, duminică, un set de instrucțiuni despre modul în care se tratează infecția. În statul Gujarat, cu 62,7 milioane locuitori, au fost aproximativ 300 de cazuri raportate în patru orașe.

Ciuperca, numită mucormicoză, „este foarte serioasă și are o mortalitate ridicată”, a transmis expertul prof. Peter Collignon din comitetul Organizației Mondiale a Sănătății pentru rezistență la antibiotice și boli infecțioase. „Ai nevoie de chirurgie și multe medicamente pentru a prelua controlul odată ce se instalează”.

Ce este mucormicoza?
Boala este provocată de un grup de ciuperci numite mucormicete care trăiesc în mediul înconjurător, inclusiv în sol și pe plante. Mucormicoza este întâlnită la nivel mondial și poate fi luată din spitale, mai ales de către pacienții vulnerabili.

„Sunt o familie de fungi care îți intră în sinusuri și staționează acolo, apoi îți pot intra în căile nazale din cap”, a mai spus Collignon. „Când sistemul imunitar nu poate ține ciuperca sub control, invadează baza creierului și acolo devine o adevărată problemă, este foarte serios”..

„Poți să te infectezi cu ciuperca și în locuri în care este prelucrat mult pământul, fiindcă se aruncă cu mult praf în aer”, a conchis expertul.

Cum se diagnostichează mucormicoza?
Simptomele includ durere de ochi și nas și roșeață în jurul acestor zone, febră, dureri de cap, tuse, vărsături cu sânge, scurgeri negre și sângeroase din nas, durere de față și de sinusuri, colorarea negricioasă a nasului, dureri dentare și vedere încețoșată.

Cum se previne și cum este tratată infecția?
Mucormicoza este o boală greu de tratat și foarte costisitoare, în timp ce mortalitatea sare de 50%. „Persoanele cu sisteme imunitare slăbite sunt plasate de obicei în camere cu presiune pozitiv la internarea în spital pentru a reduce riscul de infecții de acest gen”, a mai explicat Collignon, iar aerul iese din cameră în coridor. „Bineînțeles, acest tip de cameră este ultimul loc unde vrei să-i pui pe pacienții Covid-19 fiindcă duce la răspândirea virusului, iar mucormicoza este mai greu de prevenit”.

Pacienții cu boala primesc medicamente anti-ciuperci care pot fi foarte toxice. „Ai nevoie de operație pentru a curăța sursa ciupercii, care este de obicei sinusul. (…) Operația are loc în locuri foarte delicate cum ar fi baza cerebrală”.

Sursa: dcnews.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.