ALERTĂ meteo de ULTIMA ORA: Cod galben de furtună în jumătate de ţară
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două noi avertizări. Prima este valabilă în intervalul 2 iulie ora 12 – 4 iulie, ora 10. Fenomene vizate: disconfort termic accentuat și caniculă, manifestări de instabilitate atmosferică.
Marți, 2 iulie, vremea va fi caniculară și disconfortul termic accentuat în cea mai mare parte a țării, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar în zonele de câmpie și podiș se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 35…37 de grade.
Gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere, îndeosebi după-amiaza și în prima parte a nopții în nordul, nord-estul și local în centrul țării, unde vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 35…40 l/mp.
Miercuri, 03 iulie, manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată se vor semnala după-amiaza și noaptea, la început în nord-est și în centru, precum și în zonele montane și submontane, apoi cu precădere în sud și sud-est.
În regiunile sudice, în după-amiaza zilei de miercuri, va persista vremea călduroasă, izolat caniculară în Lunca Dunării și disconfortul termic se va menține accentuat.
A doua atenţionare este un cod galben, valabil în intervalul de valabilitate 2 iulie, ora 12 – 2 iulie, ora 23. Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată.
În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Moldovei, în Maramureș, nordul Crișanei și local în Transilvania, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări temporar puternice ale vântului, vijelii, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: