ECONOMIC

Alertă Modificări de ULTIMA ORA la legea pensiilor!

Modificări de ultimă oră la legea pensiilor. Aleșii au decis să facă mai multe mutări care vizează sute de mii de oameni. O categorie cheie a pensionarilor este afectată de deciziile senatorilor.

Plenul Senatului a adoptat luni o propunere legislativă care are ca obiect de reglementare modificarea legii privind pensiile militare de stat, în sensul posibilităţii prelungirii activităţii militarilor şi poliţiştilor care au îndeplinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă, la cerere, pentru o perioadă cuprinsă între trei şi cinci ani.

Proiectul a fost adoptat cu 71 de voturi „pentru”, 11 „împotrivă” şi 28 de abţineri.

Potrivit propunerii legislative, au dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă militarii şi poliţiştii în activitate din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au împlinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă, au o vechime efectivă de cel puţin 25 de ani, din care cel puţin 15 reprezintă vechimea în serviciu.

„Vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă este de 63 de ani. Atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare. De asemenea, militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special care au împlinit vârsta standard de pensionare prevăzută de prezenta lege pot fi menţinuţi în activitate, la cerere, după împlinirea acestei vârste, dacă starea de sănătate le permite rezolvarea în bune condiţii a atribuţiilor ce le revin, urmând ca pentru fiecare an să primească un sport de 2% la salariul lunar brut”, prevăd două amendamente propuse de preşedintele Comisiei pentru apărare, senatorul PSD Tit-Liviu Brăiloiu, iniţiatorul proiectului.

Într-un alt amendament se precizează că „au dreptul la pensie de serviciu anticipată parţială militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special în activitate care au o vechime efectivă de minimum 25 de ani, dintre dintre care cel puţin 15 ani vechime în serviciu şi care se află în una dintre următoarele situaţii: sunt trecuţi în rezervă ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a organizării unor unităţi şi a reducerii unor funcţii din ştatele de organizare, precum şi pentru alte motive sau nevoi ale instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale; sunt trecuţi în rezervă sau direct în retragere ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a clasării ca inapt sau inapt limitat pentru serviciul militar de către comisia de expertiză medico-militară. Cuantumul pensiei anticipate parţiale pentru militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special în activitate se calculează pentru numărul anilor de vechime în serviciu stabiliţi în condiţiile legii, la care se adaugă şi sporurile acordate. La împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de prezenta lege pensia de serviciu anticipată parţială devine pensie de serviciu pentru limită de vârstă iar punctul pensiei militare se recalculează prin raportare la vechime cumulată calculată la data trecerii în rezervă ori a încetării raporturilor de serviciu”.

O altă modificare la textul proiectului de act normativ prevede că reducerea vârstei standard de pensionare „nu poate fi mai mare de 13 ani. Prin reducere, vârsta standard de pensionare nu poate mai mică de 50 de ani. Totodată, cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariul de funcţie al militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special, în procentele stabilite în lege şi în funcţie de vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie”.

Proiectul face parte din categoria legilor organice, Senatul fiind prima Cameră sesizată, anunță Agerpres.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.