ALERTA MONDIALA. La un pas de RAZBOI! Iranul ameninta SUA cu o razbunare implacabila
Ghidul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, s-a angajat vineri să „răzbune” moartea influentului general iranian Qassem Soleimani ucis mai devreme într-un raid american la Bagdad, şi a decretat trei zile de doliu naţional în ţara sa, informează AFP şi Reuters.
„Martiriul este recompensa pentru munca sa continuă în toţi aceşti ani (…). Cu voia lui Dumnezeu, opera şi drumul lui nu se vor opri aici şi o răzbunare implacabilă îi aşteaptă pe criminalii care şi-au murdărit mâinile cu sângele lui şi cu cel al altor martiri”, a subliniat ayatollahul Khamenei pe contul său de Twitter în limba farsi.
Preşedintele iranian Hassan Rouhani a declarat că Iranul şi „naţiunile libere din regiune” se vor răzbuna pe SUA după uciderea influentului general Soleimani. „Nu există nicio îndoială cu privire la faptul că marea naţiune a Iranului şi alte naţiuni libere îşi vor lua revanşa asupra Americii criminale pentru acest asasinat oribil”, a declarat Rouhani, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul guvernului iranian.
La rândul său, ministrul de externe iranian Mohammad Javad Zarif a avertizat vineri pe contul său de Twitter că uciderea puternicului general iranian Soleimani în raidul american de la Bagdad, la ordinul preşedintelui SUA, Donald Trump, este „o escaladare extrem de periculoasă şi imprudentă”.
„Soleimani a intrat în rândurile fraţilor noştri martiri, însă răzbunarea noastră împotriva Americii va fi teribilă”, a reacţionat, tot pe Twitter, Mohsen Rezai, un fost lider al Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice Iran.
Cel puţin opt persoane au fost ucise în noaptea de joi spre vineri în timpul bombardamentului asupra unui convoi pe aeroportul din Bagdad, la trei zile după atacarea ambasadei americane de către demonstranţi pro-iranieni. Puternicul general iranian Qassem Soleimani, însărcinat cu afacerile irakiene în cadrul armatei ideologice iraniene, a fost ucis în acelaşi bombardament.
Pentagonul a confirmat că Donald Trump a dat ordinul ca generalul iranian să fie ucis.
Qassem Soleimani, şeful Forţei Qods al Gărzilor Revoluţionare însărcinată cu operaţiunile externe ale Iranului, a exercitat, în special începând din 2018, o influenţă cheie în negocierile politice vizând formarea unui guvern în Irak. Influentul general ucis la vârstă de 62 de ani era unul din cele mai populare personaje din Iran, fiind considerat un adversar redutabil al SUA şi al aliaţilor săi.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: