BREAKING Rusia, reacție VIOLENTA după ce SUA au decis să trimită 1.000 de militari în România
Rusia a calificat miercuri drept ”distructivă” decizia Statelor Unite de a trimite 3.000 de militari suplimentari în Europa de Est în contextul tensiunilor exacerbate între Moscova şi occidentali cu privire la Ucraina, transmite AFP.
Viceministrul de externe rus, Alexandr Gruşko, citat de agenţia Interfax, a vorbit despre o măsură ”nejustificată, distructivă, care creşte tensiunile militare şi reduce marja pentru decizii politice”.
Reacţia survine după anunţul privind desfăşurarea a circa 3.000 de militari americani în ţări de pe flancul estic al NATO. Aproximativ 1.000 de militari vor fi repoziţionaţi în zilele următoare de la o bază din Germania în România, alţi circa 2.000 urmând să vină din SUA în Polonia şi Germania, majoritatea în Polonia.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a precizat că este vorba despre misiuni ”temporare” pentru consolidarea apărării aliaţilor europeni în contextul tensiunilor militare cu Rusia asupra Ucrainei, la frontiera căreia sunt masate importante forţe ruseşti.
Moscova a transmis în decembrie Washingtonului o serie de propuneri privind arhitectura de securitate europeană, cerând în special excluderea oricărei noi extinderi a NATO către Est, cu accent asupra Ucrainei, încetarea cooperării Alianţei cu statele din fostul bloc sovietic şi retragerea trupelor NATO din ţările Europei de Est care au aderat la această alianţă începând din 1997.
În cursul discuţiilor avute cu Rusia asupra acestor propuneri şi în răspunsurile scrise transmise Moscovei, Statele Unite au respins aceste cereri, evocând în schimb posibile măsuri de sporire a încrederii, precum inspectarea de către Rusia a scuturilor antirachetă amplasate de SUA în Polonia şi România.
Sursa: stiripesurse.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: