POLITICA

ALERTĂ! Ordonanța de Urgență ar urma să fie adoptată astăzi

În ședința de guvern de astăzi ar urma să fie discutată și Ordonanța de Urgență privind îngehțarea sporurilor și a primelor bugetarilor la nivelul din decembrie 2018.

Proiectul de act normativ prevede mai multe măsuri pentru reducerea unor cheltuieli bugetare în 2019. Pe lângă îngheţarea sporurilor, indemnizaţiilor şi primelor bugetarilor, acesta mai prevede şi suspendarea ocupării prin concurs sau examen a posturilor vacante.

Reacţia sindicatelor nu a fost deloc una pozitivă vizavi de prevederile OuG. Sindicatele din Administraţie (FNSA) au trimis Guvernului, Ministerului Finanţelor şi Ministerului Muncii o scrisoare deschisă prin care cer eliminarea urgentă a prevederilor care propun plafonarea indemnizaţiilor şi sporurilor, componente ale salariului brut al bugetarilor, dar şi blocarea angajărilor, compensarea orelor suplimentare doar prin zile libere.

Astfel, guvernul se vede pus într-o situaţie ingrată. Adoptarea OUG discutate ar crea un val de nemulţumiri la nivelul societăţii, însă neadoptarea acestor măsuri ar genera un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat, afectând în mod semnificativ sustenabilitatea finanţelor publice.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.