MILITAR

ALERTĂ pe plan mondial: Donald Trump a aprobat ATACAREA Iranului. Decizie de ULTIMA ORA

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a aprobat joi un atac selectiv contra Iranului ca răspuns la doborârea de către Teheran a unei drone americane, dar liderul de la Casa Albă a suspendat ordinul înainte ca Pentagonul să-l execute, transmite EFE, care citează cotidianul The New York Times.

Trump aprobase atacuri asupra mai multor obiective iraniene, precum radare sau baterii de rachete, au indicat oficiali pentru publicaţia americană.

Operaţiunea, preconizată a avea loc înainte de ora locală 19:00, joi, (02:00 GMT, vineri), era deja în curs: avioanele se aflau în aer, iar navele pe poziţie, atunci când acţiunea a fost suspendată înainte de lansarea vreunei rachete, au precizat aceiaşi oficiali.

Sursele citate au spus că nu cunosc motivele suspendării operaţiunii – dacă aceasta s-a datorat unei schimbări de opinie a lui Trump sau a avut la bază raţiuni logistice – şi nici nu au putut indica dacă atacurile au fost anulate sau amânate.

Trump a mai autorizat două atacuri asemănătoare în 2017 şi 2018 asupra unor obiective militare ale regimului lui Bashar al Assad în Siria.

La primele ore ale zilei de joi, Iranul a doborât o dronă a armatei americane care, potrivit Teheranului, intrase în spaţiul său aerian pentru misiuni de supraveghere, însă, conform Pentagonului, aparatul se afla deasupra apelor internaţionale într-o misiune de recunoaştere.

Doborârea dronei a crescut la maxim tensiunile dintre SUA şi Iran, o relaţie care s-a deteriorat după ce Trump a decis retragerea ţării sale din acordul nuclear cu Iranul şi puterile europene, măsură dublată de reintroducerea sancţiunilor contra Republicii Islamice.

După ce a aflat de doborârea dronei, Trump a postat pe Twitter un mesaj pe un ton ameninţător: „Iranul a făcut o mare greşeală!”.

Totuşi, câteva ore mai târziu, Trump a redus importanţa evenimentului şi a evocat posibilitatea unei erori umane, spunând că-i vine greu să creadă că a fost ceva intenţionat.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.