POLITICA

ALERTĂ pe scena politica! Iohannis acuză Guvernul de SABOTAJ! Acuzații la adresa lui Dragnea! VIDEO

Preşedinţie: Rectificarea bugetară un instrument de sancţionare a instituţiilor nesubordonate PSD, o încălcare grosolană şi o încercare de a bloca activitatea Administraţiei Prezidenţiale.

„În privinţa Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele României consideră că rectificarea bugetară anunţată reprezintă o încălcare grosolană şi o încercare de a bloca prin constrângeri bugetare activitatea unei instituţii fundamentale. Consecinţele sunt grave asupra acţiunilor preşedintelui României şi, implicit, a reprezentării statului român. După ce în repetate rânduri actuala majoritate parlamentară a încercat să amputeze prerogativele preşedintelui României, acum Guvernul apelează la această formă de sabotaj bugetar”, a declarat Dobrovolschi, la Palatul Cotroceni.

Vă prezentăm în continuare transcrierea declarației de presă:

„Bună ziua!

Vă mulțumesc pentru participarea la această declarație de presă.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, consideră că România nu poate face pași înapoi de la statutul de țară în care domnește legea și în care supremația Constituției este respectată. În România, lupta împotriva corupției nu trebuie să fie diminuată ori blocată în niciun fel. Dimpotrivă, trebuie să continue. Niciuna dintre instituțiile implicate în lupta împotriva corupției nu trebuie să fie supusă presiunilor sau încercărilor de decredibilizare.

Președintele Klaus Iohannis subliniază că România este și trebuie să rămână un stat de drept. Statul de drept, ca și democrația autentică, se manifestă zi de zi, prin decizia și alegerea fiecărui cetățean de a respecta, mai presus de orice, Constituția și legile acestei țări. O abatere de la acest principiu ar însemna, de fapt, o lovitură și o diminuare a statului de drept.

Într-un stat de drept, hotărârile Curții Constituționale trebuie, toate, respectate. Tocmai de aceea, judecătorilor constituționali le revine responsabilitatea uriașă ca, în asigurarea supremației Constituției, să nu se îndepărteze de la spiritul acesteia, care se fundamentează pe tradițiile democratice ale poporului român și pe idealurile Revoluției din Decembrie 1989.

Însă, hotărârile Curții Constituționale trebuie respectate și aplicate nu numai de către Președintele României, ci și de majoritatea politică, o majoritate care decide modificări legislative cu impact major asupra statului de drept.

Prin Decizia nr. 358/2018 Curtea Constituțională a decis, și citez aici: Președintele României urmează să emită decretul de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Laura Codruța Kövesi.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a afirmat constant, că respectă Constituția și legile țării și a acționat permanent în acest sens. Prin urmare, în executarea deciziei Curții Constituționale nr. 358/2018, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat, astăzi, decretul de revocare a doamnei Laura Codruța Kövesi din funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, subliniază că lupta împotriva corupției nu trebuie, în niciun caz, abandonată sau încetinită. Corupția afectează viața fiecărui cetățean și dezvoltarea României. Banul public nu poate fi folosit în interes personal sau de grup, iar deturnarea resurselor publice și blocarea luptei anticorupție se traduce prin lipsa de spitale, școli, autostrăzi, administrație publică eficientă.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, atrage atenția că, indiferent de numele procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, această instituție are obligația să-și continue activitatea în mod profesionist, la cel mai înalt nivel de performanță.”

Ce a declarat Dragnea, duminică, la Antena 3

Şeful PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seara la Antena 3, că preşedintele Klaus Iohannis ar fi ţipat la prim-ministrul Viorica Dăncilă, în timpul discuţiei telefonice despre numirea unui interimar, deoarece era nemulţumit de rectificarea bugetară.

“Iohannis a fost informat pe surse – de către nişte securişti din Guvern sau habar n-am de cine – că doamna prim-ministru, prin decizie, a numit un premier interimar. Dar doamna premier mi-a spus foarte limpede că principalul motiv de supărare şi faptul că a ţipat de nenumărate ori la telefon la dumneaei era rectificarea bugetară. (…) Nu înseamnă că s-a intimidat doamna prim-ministru, dar nici nu era ceva foarte nou, s-a mai întâmplat aşa şi când au avut discuţia despre vizita din Israel – aceeaşi atitudine şi aceeaşi tonalitate. A spus că o să transmită la Departamentul de Stat şi la Bruxelles că nu mai are bani să meargă la NATO, că nu mai are bani să meargă la Consiliul European. Adică, numai prostii”, a precizat Dragnea, la Antena 3.

El a adăugat că în cazul rectificării bugetare de la Administraţia Prezidenţială şi de la alte instituţii s-a aplicat principiul reducerii, în raport cu suma cheltuită în primul semestru.

“Administraţie prezidenţială a primit în 2018, prin Legea bugetului de stat, 57 de milioane de lei, a cheltuit în primul semestru 22 de milioane de lei. Nu i s-au pus 44 de milioane de lei, adică 22 ori 2, ci 46, urmând că dacă va apărea o vizită urgentă sau o investiţie uriaşă, planetară, pe care trebuie să o facă Iohannis la Cotroceni, există rezervă la Guvern, ca să compenseze. S-au făcut tăieri la mai multe instituţii, şi la Senat, şi la Camera Deputaţilor, şi la cele patru servicii şi la unele ministere care până la jumătatea anului nu au cheltuit cel puţin jumătate din bugetul pe care l-au avut alocat”, a spus Dragnea.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.