ECONOMIC

Alertă pentru toți cei care primesc acest tip de pensie! Cum se vor calcula de acum

Guvernul PNL are în plan o nouă lege a pensiilor care va aduce anumite modificări.

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat că își menține un anagajament ferm în privința eliminării anumitor pensii, precizând totuşi care vor fi excepţiile în acest caz.

Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, sâmbătă, că Guvernul are în vedere eliminarea pensiilor speciale, cu excepţia celor ale magistraţilor şi ale cadrelor militare.

„Vreau să menţin un angajament ferm, şi anume, drepturile câştigate nu se pierd şi legislaţia se aplică. Din perspectiva pensiilor, noi dorim să eliminăm pensiile speciale. Cu anumite excepţii: ale magistraţilor care beneficiază de o decizie a Curţii Constituţionale şi ale militarilor, care sunt în sistemul de apărare NATO”, a spus Turcan într-un interviu la Digi24.

Sistemul contributivităţii pentru toate pensiile

Ea a explicat că renunţarea la pensiile speciale înseamnă, de fapt, să se ajungă la situaţia în care acestea să fie calculate pe bază de contributivitate, relatează Agerpres.

„Noi mergem cu actuala Lege a pensiilor în aplicare, cu creşterea pensiilor de la 1 ianuarie, aşa cum s-a întâmplat de la 1 septembrie, cu creşterea salariului minim şi pe măsură ce avansăm, pregătim o lege a pensiilor care să introducă pentru toate pensiile din România sistemul contributivităţii şi dacă la un anumit moment legea nouă cu legea în vigoare se întâlnesc, avantajele câştigate nu se diminuează, însă se elimină inechităţile din sistemul de pensii”, a susţinut Turcan.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.