GENERAL

Alerta Pompierilor: Motivul pentru care nu ar trebui să lăsaţi niciodată un PET cu apă în maşină

Majoritatea oamenilor sunt de acord că recipientele din plastic sunt la îndemâna oricui şi uşor de transportat, mai ales când ieşim din casă la plimbare sau în drum spre slujbă. Deplasându-ne cu maşina personală, avem întotdeauna lângă noi un pet cu apă rece pentru hidratare, însă pe care îl uităm adeseori pe banchetă sau pe scaunul din faţă.

Abandonarea sticlelor pline cu apă în maşină ar putea să vă coste chiar viaţa, mai ales în zilele toride de vară. Nu de puţine ori am experimentat aprinderea unei foi de hârtie cu ajutorul unei lentile pe care cade direct lumina solară. Credeţi sau nu, pet-urile pot face exact acelaşi lucru. Poate fi extrem de înfricoşător să te uiţi în spatele tău sau să intri în maşină şi să observi cum podeaua maşinii sau tapiţeria au luat pur şi simplu foc datorită unui banal pet cu apă.

Un bărbat din Idaho a descoperit cu surprindere cum un pet plin cu apă rămas pe bancheta maşinii ar fi putut provoca un incendiu în doar câteva clipe. Dioni Amuchastegu este un tehnician care lucrează pentru Idaho Power. Într-una din zile îşi lua prânzul în camionul său, când a văzut cum din banchetă brusc iese fum. Căutând sursa focului, a văzut un pet cu apă care refracta lumina de la soare.

Potrivit pompierilor, un pet plin cu apă sau un alt lichid clar poate acţiona ca lentilă ce focalizează energia soarelui într-un punct. În cele din urmă, razele solare creează o cantitate suficientă de căldură pentru a declanşa un incendiu. De aceea, sfatul pompierilor este acela de a nu lăsa la voia întâmplării în maşină pet-uri din plastic, fie ele goale sau pline cu lichid. Acestea vă pot cauza incendierea maşinii fără să vă daţi seama.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.