ALERTA: Prețurile plafonate la energie și gaze care vor intra în vigoare de la 1 septembrie/ DOCUMENT
Vă prezentam prețurile plafonate la energie electrică și gaze naturale pe care Guvernul le va introduce joi, în ședința de Executiv, prin Ordonanță de Urgență. Noua schemă de facturare se va aplica până pe 31 august 2023.
Preţul final facturat plafonat de către furnizorii de energie electrică:
a) maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 0 – 100 KWh inclusiv;
b) maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 a fost între 100,01 – 300 kWh, pentru un consum lunar care de maximum 255 kWh.
c) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021, în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii, astfel cum sunt definite în Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare IMMuri, al operatorilor economici din domeniul industriei alimentare, în baza declarației pe propria răspundere a reprezentantului legal.
d) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul integral al spitalelor publice şi private definite conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, al unităţilor de învăţământ publice şi private, definite conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al creşelor, al furnizorilor publici şi privaţi de servicii sociale prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare,
e) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar, realizat la locul de consum în anul 2021, pentru instituțiile publice ,altele decât cele prevăzute la lit.d).
f) pentru beneficiarii prevăzuți la lit. c) si e) care nu au istoric de consum in anul 2021, procentul de 85% se aplica la consumul realizat lunar.
Preţul final facturat de către furnizorii de gaze naturale:
a) maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici;
b) maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul 2021 la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh, precum şi în cazul producătorilor de energie termică.
Preţul final facturat prevăzut la alin. (1) lit. a) și b) se aplică şi în cazul locurilor de consum ale clienţilor casnici racordate începând cu data de 1 ianuarie 2022 sau pentru clienții casnici care nu au istoric în anul 2021 la furnizor, prin raportare la consumul lunar realizat. Preţul final facturat prevăzut se aplică și în cazul locurilor de consum ale clienților noncasnici racordate începând cu data de 1 ianuarie 2022.
Sursa: stiripesurse.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: