Alertă printre români. Probleme mari la pește. Ce au descoperit inspectorii
Este alertă printre români. Inspectorii sanitar-veterinari au făcut controale în mai multe obiective şi unităţi din industria peştelui și au aplicat sancțiuni pe măsură.
Inspectorii au controlat, în perioada 11 martie – 5 aprilie 2019, 2.354 de obiective şi unităţi din industria peştelui. În urma acvestei razii, reprezentanții Autorității Naţional Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au dat 168 de sancţiuni contravenţionale.
Sancţiunile contravenţionale s-au ridicat la suma totală de 588.260 de lei. De asemenea, au fost emise patru ordonanţe privind suspendarea temporară a activităţii şi nouă ordonanţe pentru interzicerea desfăşurării activităţii unor unităţi, iar o cantitate de 9.191 de kilograme de peşte a fost reţinută oficial şi dirijată către unităţi de neutralizare.
În cadrul acţiunii de control au fost verificate 2.354 de obiective: 19 ambarcaţiuni de pescuit, 25 de puncte de debarcare a peştelui, 43 de centre de colectare peşte, 96 de ferme de acvacultură cu centre de colectare a peştelui integrate, 40 de unităţi de produse proaspete din pescuit (cherhanale), 41 de unităţi de procesare a peştelui şi produselor din pescuit, 117 unităţi de reambalare şi depozite independente care asigură stocarea peştelui şi produselor din pescuit, 1.311 magazine de desfacere a peştelui, precum şi 662 de mijloace auto utilizate pentru transportul peştelui şi produselor din pescuit.
Inspectorii sanitari veterinari împreună cu reprezentanţii Inspectoratelor de Poliţie judeţene, şi, respectiv, al municipiului Bucureşti au verificat modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare referitoare la producerea, colectarea, transportul, procesarea, reambalarea, depozitarea şi comercializarea peştelui şi produselor din pescuit provenite din producţia internă şi din comerţul intracomunitar. Astfel, au fost sancţionate deficienţele legate de aplicarea programelor de igienizare a spaţiilor de producţie, respectiv, a programelor de combatere a dăunătorilor şi de eliminare a subproduselor nedestinate consumului uman şi cele privind trasabilitatea, marca de identificare şi etichetarea peştelui destinat comercializării.
De asemenea, nu au fost respectate normele sanitare veterinare privind condiţiile de igienă şi de temperatură a peştelui, pe durata transportului, la nivelul depozitelor, unităţilor de reambalare precum şi la nivelul unităţilor de comercializare a peştelui şi produselor din pescuit, iar operatorii unor unităţi din sectorul alimentar nu au elaborat şi implementat programe proprii de autocontrol. Au mai fost constatate nereguli în ceea ce priveşte utilizarea unor mijloace neautorizate pentru transportul peştelui şi produselor din pescuit şi comercializarea peştelui şi produselor din pescuit în spaţii care nu deţin documente de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor pentru desfăşurarea activităţii de vânzare cu amănuntul.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: