SOCIETATE

ALERTĂ: Risc major de îmbolnăvire a populaţiei

Risc major de îmbolnăvire a populaţiei. Ministrul Economiei spune că au apărut la vânzare ape îmbuteliate despre care nu se ştie absolut nimic.

Ministerul Economiei urmăreşte, prin revizuirea legii apelor minerale, să verifice mai bine provenienţa apelor îmbuteliate. Asta în condiţiile în care există la raft produse despre care nu se ştie nimic, existând un risc de îmbolnăvire a populaţiei.

Declaraţia a fost făcută marţi, după dezbaterile din Comisia economică, industrii şi servicii din cadrul Senatului.

Şimon a anunţat, în cadrul discuţiilor, că întregul pachet legislativ privind reglementarea sistemului de redevenţe al concesiunilor resurselor minerale, petroliere şi hidrominerale, va fi revizuit şi va fi votat în Parlament în luna februarie a anului viitor.

Risc major de îmbolnăvire a populaţiei
Ministerul are două interese prin legea apelor minerale, care vizează controlul calităţii apei şi a numărului de sticle îmbuteliate, a precizat ministrul.

”Apar la raft fel şi fel de ape îmbuteliate, aşa numitele ape de masa, despre care nu ştim nimic. Nu ştim de unde provin, nu ştim câte sticle s-au îmbuteliat. Există două riscuri: riscul îmbolnăvirii populaţiei pentru că nu cunoaştem care este calitatea apei, şi există riscul unei fraude fiscale deoarece nu ştim câte sticle se îmbuteliază”, a afirmat Şimon.

Sursa: Huff.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.