ALERTA Rusia vorbește despre al Treilea Război Mondial: ‘UE şi NATO se pregătesc de război împotriva noastră’
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a acuzat Uniunea Europeană şi NATO că îşi unesc forţele pentru a purta război împotriva Rusiei, relatează vineri DPA.
„Avem puţine iluzii că ofensiva actuală antirusă a UE va dispărea cumva sau se va schimba în viitorul previzibil şi – ca să fiu sincer – pe termen lung”, a declarat el în cadrul unei vizite în Azerbaidjan, scrie agerpres.ro.
El a mai spus că Germania nazistă sub Adolf Hitler a raliat alte ţări europene pentru a ataca Uniunea Sovietică la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, potrivit agenţiei ruse Ria Novosti.
„Acum UE, împreună cu NATO, creează împreună o coaliţie atât de modernă pentru o luptă şi în cele din urmă un război cu Federaţia Rusă. Vom urmări toate aceste lucruri îndeaproape”, a mai spus şeful diplomaţiei ruse.
Despre decizia Consiliului European de a acorda Ucrainei statutul de ţară candidată la aderare, Lavrov a spus că acest lucru nu reprezintă o ameninţare pentru Rusia pentru că, spre deosebire de NATO, UE nu este o alianţă militară.
Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie justificându-şi atacul prin dorinţa de a denazifica ţara, iar ulterior UE şi statele occidentale au impus sancţiuni împotriva Moscovei. De sâmbătă trecută, Lituania a impus sancţiuni care au restricţionat tranzitul de mărfuri spre exclava rusă Kaliningrad, ceea ce provocat reacţii dure din partea Rusiei.
Sursa: stiripesurse.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: