INTERNATIONALSTIRI

ALERTA TERORISTA: Avion de pasageri deturnat!

Avion

Un avion de pasageri a fost deturnat, aterizând de urgență pe aeroportul din Larnaca, în Cipru. Avionul, care aparține companiei EgyptAir, efectua o cursă pe ruta Alexandria-Cairo și a fost deturnat spre Cipru de un pasager care a susținut că are o centură cu explozibili.

Compania EgyptAir a anunțat că, în urma negocierilor cu atacatorul, a obținut eliberarea tuturor pasagerilor aflați la bordul avionului, cu excepția a cinci cetățeni străini, care nu sunt egipteni) și a membrilor echipajului, transmit agențiile de presă străine.

Atacatorul a cerut azil politic, potrivit The Telegraph. Au fost eliberați toți pasagerii, cu exceptia membrilor echipajului și a cinci pasageri de altă naționalitate decât egipteană, a mai transmis sursa citată.

Pilotul avionului a fost amenințat de pasager că-și va detona centura cu explozibili, transmite Reuters. Ministerul Aviației Civile din Egipt a confirmat că zborul 181 al companiei EgyptAir, a fost deturnat de un pasager care a susținut că are asupra lui o centură cu explozibili. EgyptAir a confirmat la rândul său că avionul a fost deturnat.

Conform Xinhua, care citează autorități cipriote din domeniul securității, pasagerul ar fi eliberat femeile și copiii aflați la bordul avionului. Anterior, cotidianul israelian Haaretz relatase că au fost eliberați circa 18 pasageri, în timp ce Reuters transmite că au fost eliberați între 30 și 40 de pasageri și precizează că la bordul avionului s-ar afla opt britanici și zece americani.

Potrivit site-ului In-Cyprus, la bord se aflau 55 de pasageri și 7 membri ai echipajului.

VEZI SI: SOCANT! Angela Merkel APARE intr-o fotografie langa teroristul de la Bruxelles!

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.