ȘTIRI BUZAU

ALERTA! Un MARE MAFIOT a scapat din AREST!

Se pare ca masonii mereu au relatii si scapa din arest! Vai de tara asta!

Afaceristul Dorin Marinescu zis „Piticu, trimis în judecată pentru 25 de infracțiuni, a scăpat din arestul Poliției din Prahova. Decizia aparține judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție care au admis contestația inculpatului și l-au pus în libertate vineri, deși magistrații de la Curtea de Apel Ploiești au menținut măsura arestului preventiv. „Piticu” este învinuit de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, împiedicarea sub orice formă a organelor competente, de control financiar, de a intra în condițiile prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, în scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale și vamale, evaziune fiscală în formă calificată, delapidare cu consecințe deosebit de grave, spălare de bani, inducerea în eroare a organelor judiciare și dare de mită.

„Admite contestaţia formulată de contestatorul inculpat Marinescu Dorin împotriva încheierii din data de 01 mai 2017 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Ploieşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. Desfiinţează încheierea atacată şi, rejudecând: Constată încetată de drept măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul Marinescu Dorin prin încheierea nr. 3 CC din 09 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. 828/42/2016. Dispune punerea, de îndată, în libertate a inculpatului Marinescu Dorin de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 2/UPF din 09 noiembrie 2016 emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Ploieşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. 828/42/2016, dacă nu este arestat sau reţinut în altă cauză.”, se precizează în încheierea pe scurt de la ÎCCJ.

Dosarul în care afaceristul Dorin Marinescu a fost trimis în judecată de DIICOT Buzău pentru 25 de fapte este, poate, cea mai complexă cauză instrumentată de procurorii anti-mafia, fără să uităm celebrul dosar al fraudelor informatice de la Direcția Economică a Primăriei Buzău, devoalate pe finalul de mandat al fostului primar al Buzăului Constantin Boșcodeală.

VEZI SI: Un IMPORTANT SEF DE POLITIE din Romania a recunoscut ca este MASON – Motiv pentru care il protejase pe mafiotul Piticu – Declaratii incendiare

De această dată, alături de controversatul om de afaceri din Buzău, au fost deferiți justiției un fost judecător, patru polițiști și un expert tehnic – contabil autorizat din cadrul Tribunalului Buzău. În total 12 persoane acuzate de constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală în formă calificată, delapidare cu consecințe deosebit de grave, spălare de bani, inducerea în eroare a organelor judiciare și dare de mită.

VEZI SI: SCANDALOS: Poliţiştii din dosarul D.I.I.C.O.T. al lui „Piticu” sunt PROTEJATI / Judecatoru’ Stanescu ANCHETAT

VEZI SI: Dosar BOMBA la DIICOT: Incep sa pice capete! Judecătorul Gabriel Stănescu, inculpat în împreună cu afaceristul cu alcool Dorin „Piticu”

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.