ALERTA. USR anunță venirea minerilor la București
Deputatul gorjean Radu Miruță (USR) transmite luni că minerii pregătesc ample proteste naționale provocate întârziarea punerii în aplicare de către Guvern a legii privind pensionarea anticipată.
„Întârzierea nejustificată a punerii în aplicare a Legii 197/2021, privind pensionarea anticipată a minerilor şi energeticienilor, riscă să genereze proteste sociale majore atât la nivelul judeţelor Gorj şi Hunedoara, cât şi la nivel naţional. S-a creat un precedent periculos, acela de a avea o lege îndelung dezbătută, promulgată de preşedintele ţării, dar neaplicată de către Casele Judeţene de Pensii, cu girul Ministerului Muncii, din motive greu descifrabile. Angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia, precum şi sindicalişti din ţară vor protesta începând de astăzi, 20 septembrie 2021, în faţa Prefecturii Gorj. Mai multe sindicate din C.E. Oltenia au decis convocarea de urgenţă a unei şedinţe comune în care va fi discutat şi stabilit un calendar unitar de acţiuni sindicale în toate oraşele unde locuiesc şi muncesc mineri şi energeticieni, pentru deblocarea legii şi rezolvarea problemelor cu care se confruntă în această perioadă salariaţii din companie (…) Neaplicarea legii va duce la proteste extreme nedorite, sindicaliştii anunţând că, începând cu 4 octombrie, un grup de 20 de mineri vor începe greva foamei în faţa Ministerului Muncii până la aplicarea legii”, a transmis deputatul USR.
Sursa: stiripesurse.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: