Idioti

ALEXANDRA MĂCEȘANU A FOST GĂSITĂ! PRIMA REACȚIE A LUI ALEXANDRU CUMPĂNAȘU

Cu toate că ancheta în cazul Caracal a stabilit că Gheorghe Dincă a ucis-o pe Alexandra Măceșanu după ce a luat-o la ocazie și a sechestrat-o în ”Casa Groazei”, familia adolescentei continuă să spere că Dincă i-a mințit pe anchetatori, iar fata trăiește.

Ipotezele s-au înșirat precum mărgelele pe ață, în acest caz halucinant, iar o fotografie în care ar apărea Alexandra a deschis din nou ușa tuturor speculațiilor.

Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei, s-a declarat, încă din primele zile ale anchetei, sceptic în legătură cu rezultatul respectivelor investigații. Asta pentru că au apărut foarte multe semne de întrebare, iar misterul a persistat. Alexandru Cumpănașu a insistat și insistă în a spune că Gheorghe Dincă nu a fost doar un ”lup singuratic”, el fiind parte a unei rețele de trafic de persoane. Pe pagina sa de socializare, Cumpănașu a postat un mesaj în care face un apel către toate trusturile media. Unchiul Alexandrei solicită ca nicio fotografie cu adolescenta să nu fie făcută publică fără acordul familiei acesteia.

“Familia Măceșanu atenționează toate trusturile media să nu publice nicio fotografie cu Alexandra fără acordul familiei care ar putea pune în pericol ancheta aflată în desfășurare în afara României și care ar putea pune în pericol viața acesteia. Orice decizie contrară va atrage atât răspunderea civilă, cât și penală! Parinții sunt singurii care vor decide când se vor face publice anumite fotografii despre persoane care în acest moment sunt susceptibile de a se asemăna cu Alexandra Măceșanu! Este ultimul avertisment al familiei”, a transmis Alexandru Cumpănașu, pe Facebook.

Criminalul a încercat să șteargă toate urmele

Cu toate că ancheta în cazul Caracal a stabilit că Gheorghe Dincă a ucis-o pe Alexandra Măceșanu după ce a luat-o la ocazie și a sechestrat-o în ”Casa Groazei”, familia adolescentei continuă să spere că Dincă i-a mințit pe anchetatori, iar fata trăiește. Ipotezele s-au înșirat precum mărgelele pe ață, în acest caz halucinant, iar o fotografie în care ar apărea Alexandra a deschis din nou ușa tuturor speculațiilor.

Gheorghe Dincă a fost trimis în judecată, recent, fiind acuzat că le-a răpit, sechestrat, violat şi ucis pe Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu. Criminalul a încercat, apoi, să șteargă toate urmele, incendiind cadavrele celor două tinere.

”În urma examinării rechizitoriului, a dosarului cauzei și a referatelor întocmite de către procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică și Serviciului de îndrumare și control ce au format colectivul desemnat cu analizarea actelor de urmărire penală, constatând că rechizitoriul întocmit de către D.I.I.C.O.T. în dosarul ‘Caracal’ întrunește condițiile legalității și temeiniciei, că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă și există probele necesare și legal administrate, azi, 15 ianuarie 2020, procurorul general al PICCJ, domnul Bogdan Dimitrie Licu a confirmat rechizitoriul. Prin rechizitoriul confirmat, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului D.G. pentru săvârșirea unui număr de 8 infracțiuni (trafic de persoane, trafic de minori, viol – două infracțiuni, omor calificat – două infracțiuni și profanarea de cadavre sau morminte – două infracțiuni) și a inculpatului R.Ș. pentru săvârșirea infracțiunii de viol. De asemenea, în cauză au fost dispuse disjungeri, dispunându-se și continuarea cercetărilor in rem sub aspectul comiterii infracțiunilor de complicitate la omor, complicitate la trafic de persoane și trafic de minori”, a precizat DIICOT, într-un comunicat.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.