GENERAL

Alexandru Rafila, anunț BOMBA: „Ar trebui să nu mai vorbim de certificatul verde”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila consideră că denumirea de certificat verde ar trebui să fie schimbată, pentru că acesta se referă strict la libera circulație între statele membre ale Uniunii Europene. În plus, acesta spune că există o sensibilitate în privința acestuia la nivelul Comisiei Europene.

Regulamentul privind certificatul digital al Uniunii Europene a intrat în vigoare la 1 iulie 2021, iar statele membre pot emite și verifica aceste certificate privind COVID-19 pentru cetățenii și rezidenții UE, pe tot teritoriul țării. Chiar dacă nu este obligatoriu la nivel european, acesta este acceptat și reprezintă o dovadă care atestă calitatea de persoană vaccinată, testată negativ sau care a trecut prin infecția cu COVID-19.

Rafila: Denumirea de certificat verde trebuie schimbată
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus că această denumire de certificat verde trebuie schimbată. Acesta a explicat că există o sensibilitate la nivelul Comisiei Europene în acest caz, pentru că documentul se referă la libera circulație între statele membre.

„Noi, de fapt, ar trebui să nu mai vorbim de certificatul verde pentru că inclusiv la nivelul Comisiei Europene există o oarecare sensibilitate, pentru că certificatul verde se referă strict la libera circulație între statele membre și ar trebui să spunem certificat Covid sau de limitare a infecției Covid”, a explicat ministrul la un eveniment organizat de Colegiul Medicilor din România.

Decizie privind obligativitatea certificatului verde
În ceea ce privește obligativitatea prezentării certificatului verde în anumite locuri și dacă această măsură ar trebui prelungită, ministrul a spus că decizia este una medicală, dar și politică.

„O să discutăm, asta o să fie o decizie nu numai medicală, ci și politică, dumneavoastră ați văzut că ne-am confruntat un an și jumătate cu multe decizii politice care nu erau legate de recomandările medicale. O să încercăm să găsim o soluție. Punctul meu de vedere este că această soluție trebuie să includă toate cele trei alternative descrise în legislația UE, apropo de certificatul verde”, a spus Alexandru Rafila.

Tot în cursul zilei de astăzi, după discuțiile cu reprezentanții cultelor religioase, Alexandru Rafila spunea că accesul la serviciile religioase trebuie să se facă fără certificat verde, fiind vorba despre servicii esențiale, la fel ca accesul în magazinele alimentare.

„Libertatea religioasă reprezintă un element de bază. Nu putem spune că există acces doar la magazinele de strică necesitate. Noi credem că accesul la serviciile religioase trebuie să țină cont de acest lucru”, a declarat Rafila.

Sursa:capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.