GENERAL

Alexandru Rafila dă cărţile pe faţă: ‘Eu nu pot să mint şi n-am niciun fel de motiv’

România are în stocuri aproximativ 8,5 milioane de doze de vaccin anti-COVID, anul acesta va primi încă pe atât, iar în 2023 are contractate alte 19 milioane de doze. Ministrul Sănătăţii spune că speră ca negocierile să ducă la scăderea cantităţilor care vor fi livrate, Alexandru Rafila atrăgând atenţia asupra faptului că distrugerea unui număr mare de doze de ser scade încrederea populaţiei în vaccinare. Rafila le recomandă oamenilor să se vaccineze cu o doză suplimentară atunci când va apărea noul vaccin, adaptat tulpinilor circulante ale virusului.

”„Este clar că vaccinul care a fost într-adevăr în primul an de utilizare a fost eficient, a oprit transmiterea, viaţa a reintrat în normal. Deci există nişte câştiguri mari, evidente ale vaccinării. Asta nu înseamnă că în momentul de faţă, când el nu mai este eficient, trebuie să spunem că este eficient. Eu nu pot să mint şi n-am niciun fel de motiv. Lucrul ăsta nu favorizează vaccinarea”, argumentează ministrul.

„Sunt persoane care mă întreabă dacă are rost să-şi facă şi doza a patra acum. Eu i-am sfătuit să îşi facă în toamnă, dacă apare o nouă variantă a vaccinului”, a afirmat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, duminică, la Prima Tv.

Potrivit acestuia, România are în stocuri aproximativ 8,5 milioane de doze de ser anti-COVID, anul acesta va primi, conform contractelor încheiate de Comisia Europeană, încă pe atât, iar în anul 2023 numărul de doze de ser alocate României va ajunge la 19 milioane de doze.

Întrebat ce se întâmplă cu dozele aflate deja în stoc, Alexandru Rafila a răspuns: „Nu vreau să mă gândesc la ce se întâmplă, problema e că noi am încercat să le valorificăm, am reuşit, am vândut şapte milioane şi jumătate de doze de vaccin, ceea ce a însemnat o economie, cred că foarte importantă la buget”.

Ministrul a explicat că milioanele de doze de ser care urmează a fi primite de România „nu sunt plătite, ele vor constitui obligaţie de plată în momentul livrării”.

„Promisiunea din partea producătorilor şi a Comisiei Europene, care până la urmă a negociat acest contract în numele şi pentru statele membre, este că în acest an, începând cu luna septembrie, vom primi formula nouă a vaccinului, iar contractul de anul viitor o să vedem… sper să existe o putere de negociere suficientă încât să convingem producătorii să nu livreze decât cantităţile care sunt solicitate de state, nu orice cantitate care în mod evident riscă să se deprecieze şi să fie distrusă. Lucrul ăsta cred că afectează nu numai finanţele publice, ci afectează foarte serios dacă cantităţi mari de vaccin vor fi neutralizate, aruncate, lucrul ăsta va influenţa în mod negativ încrederea în vaccinare în general. Şi cred că lucrul ăsta ar trebui să preocupe pe toată lumea, inclusiv pe producători, pentru că vaccinurile sunt produse biologice sensibile, nu numai din punct de vedere al producerii şi al stocării, ci şi din punct de vedere al reacţiei opiniei publice în ceea ce priveşte vaccinul şi vaccinarea şi trebuie să fim foarte atenţi încât să consolidăm încrederea în vaccinuri şi în vaccinare, nu să o afectăm prin tehnici comerciale”, adaugă ministrul.

Acesta spune că în mod cert nu ar mai contracta cele 19 milioane de doze pe care România le va primi anul viitor, el arătând că „există un foarte mare delay, o foarte mare întârziere între momentul circulaţiei unei tulpini şi momentul adaptării vaccinului la tulpina respectivă”.

„Adică noi ne aflăm acum în al l doilea val Omicron -a fost valul cinci, avem valul şase – iar vaccinul eficient împotriva variantei Omicron care să oprească transmiterea – oprirea transmiterii este principalul scop al unei campanii de vaccinare şi se referă la toate tipurile de vaccin; secundar, sigur, forme mai uşoare şi aşa mai departe, dar ăsta este, ăsta este scopul, să oprim o epidemie, o pandemie – acum nu se întâmplă şi vede toată lumea că lucrul ăsta, evident. Lumea s-a sfiit să spună lucrul ăsta. Eu am fost unul dintre primii, cel puţin în România care l-am menţionat. Eu sunt om de sănătate publică şi pe deasupra, mai sunt şi microbiolog, deci eu spun ceea ce observ, sunt evidenţe ale acestui lucru şi cred că trebuie să fim oneşti, tocmai ca să creştem încrederea oamenilor în vaccinare, pentru că dacă le spunem adevărul, atunci putem să le spunem adevărul de fiecare dată şi când situaţie mai puţin favorabilă, cum este acum şi atunci când ea redevine favorabilă, cum sperăm să de devină în toamnă”, susţine medicul.

El adaugă că „vaccinul e acelaşi, virusul este altul”, la aproape doi ani de la declararea pandemiei.

„Este clar că vaccinul care a fost într-adevăr în primul an de utilizare a fost eficient, a oprit transmiterea, viaţa a reintrat în normal. Deci există nişte câştiguri mari, evidente ale vaccinării. Asta nu înseamnă că în momentul de faţă, când el nu mai este eficient, trebuie să spunem că este eficient. Eu nu pot să mint şi n-am niciun fel de motiv. Lucrul ăsta nu favorizează vaccinarea. A, e favorizată, de dovezi ştiinţifice, de profesionalism şi de sinceritate. Şi atunci creşti încrederea oamenilor în vaccin şi în vaccinare. Nu, nu înseamnă că dacă eu ar trebui să mint ca să se vaccineze lumea! Nu, nu fac aşa ceva”, mai spune Rafila.

Sursa: stiripesurse.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.