Alexandru Rafila: „Pandemia se termină doar la ordinul OMS”
Alexandru Rafila: ”OMS va decide încheierea pandemiei la nivel global”
Pandemia și, implicit, măsurile de restricții și privare de libertate, se vor încheia atunci când va decide Organizația Mondială a Sănătății, a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății și reprezentantul OMS în România. Mai exact, când se va constata pe toate continentele, în același timp, că numărul de cazuri este relativ scăzut și relativ constant.
Există continente, cum sunt Asia, Africa, și chiar Australia, dacă luăm în calcul numărul infim de decese, la care se adaugă extrem de mult zone insulare, unde Covidul nu prea a avut efecte dramatice, și țări care au înregistrat constant zero cazuri aproape de la începutul pandemiei. Cu toate acestea, restricțiile, măștile și privarea de libertate se aplică peste tot.
De ce? Pentru că Organizația Mondială a Sănătății nu a decretat și nici nu va decreta prea curând sfârșitul pandemiei. În fapt, pandemia nu are nicio legătură cu numărul de cazuri scăzut dintr-o țară sau alta, cu toții depindem de stingerea ultimului focar din lume, pentru ca OMS să ne lase să ne întoarcem la normalitate. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spunea că va trebui să așteptăm până când numărul de cazuri la nivel planetar va fi relativ scăzut și relativ constant. Ce înseamnă relativ? Atâta vreme cât vaccinații continuă să provoace valuri peste valuri, ridicând mari semne de întrebare asupra propriilor sisteme imunitare.
”Pandemia se va tranforma în endemie în momentul în care vor exista cazuri, cazurile acestea vor apărea permanent, poate la persoane cu diverse probleme de sănătate, cu imperfecțiune imunitară, pot fi și persoane tinere, dar numărul de cazuri va fi relativ constant și va fi relativ redus. Sau în momentul în care nu va mai exista transmitere susținută așa cum vedeți acum, în valuri, care afectează sistemele de sănătate. Sfârșitul pandemiei se declară la nivelul Organizației Mondiale a Sănătății, practic e o problemă globală, nu mai este o problemă care afectează doar România, afectează multe continente”, a afirmat Alexandru Rafila.
Valul 5 ca valul trece
Același ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, ne spune că România se află la început de val 5 și că vor exista momente de creștere extrem de rapidă, dar și perioade de stabilizare, cum este cea de acum. ”Cel mai important este când intrăm pe un trend descrescător, care o să coincidă cu momentul în care acea rată de reproducere scade sub 1”, a precizat Rafila, anunțând și că acest val va provoca un milion de infectări. Uitându-ne la cifre, observăm că numărul deceselor a scăzut semnificativ și constant, iar internările la ATI se mențin la circa 400. Faptul că ieri a fost raportată o creștere a internărilor în spital nu înseamnă mare lucru, având în vedere în primul rând că ne menținem la sub 3.000 de pacienți în spitale și, în al doilea rând, pentru că internările pacienților Covid se fac și pentru cei care nu au simptome, dar au comorbidități și vârste înaintate. Problema este că nu numărul de teste pozitive ar trebui să conteze, ci doar numărul pacienților din ATI și cel al deceselor, chiar dacă, așa cum am tot repetat în ultimii doi ani, cele mai multe dintre decese survin la pacienți grav bolnavi de cu totul alte boli și din cauza lipsei de organizare a sistemului medical și a lipsei medicației adecvate.
Soluția celor 4 doze nu este o soluție
Vaccinarea cu 4 doze nu este considerată o soluție nici de către ministrul Alexandru Rafila. Acesta susține că este foarte dificil să vaccinezi cu 4 doze populația, și din punct de vedere logistic, și din punct de vedere financiar, și că este posibil să devină o problemă dacă se repetă această vaccinare la nesfârșit, fără să știm încotro ne îndreptăm.
”Pe de altă parte, dacă facem paralela cu virusul gripal, nu exclud varianta vaccinării anuale cu o singură doză, care să fie făcută cu un vaccin eficient față de tulpina care circulă în acel moment și care să fie administrată cu precădere persoanelor din categoriile aflate la risc”, a mai declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. – Ziarul National
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: