Alexandru Rafila și Raed Arafat, la cuțite: „Să se decidă ce își dorește”
Un nou scandal mocnește între ministrul Sănătății și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU). Alexandru Rafila a oferit asigurări că Ministerul Sănătății nu vrea integrarea SMURD în cadrul instituției întrucât o astfel de manevră ar fi ilogică, structura fiind una militarizată. Totodată, social-democratul i-a cerut lui Raed Arafat „să se decidă ce își dorește” și „să vină dânsul” la MS pentru a găsi o soluție la problema cu pricina.
Alexandru Rafila a explicat, în urma informațiilor apărute în spațiul public referitoare la o integrare a serviciului SMURD în cadrul Ministerului Sănătății, că acesta nu are nicio legătură cu unitățile de primiri urgențe sau cu ambulanța întrucât nu oferă servicii medicalizate, ci ajutor nemedicalizat, pus la dispoziție de persoane fără pregătire profesionistă în domeniul medical.
„Ambulanța oferă un serviciu medicalizat, iar SMURD oferă un serviciu nemedicalizat. Sunt paramedici, oameni care au beneficiat de instruire, dar nu sunt profesioniști în domeniul sănătății”, a transmis Alexandru Rafila, explicând că propunerea sa s-a referit la inițierea unui proces care să facă posibilă reîntregirea sistemului de sănătate.
Alexandru Rafila: Raed Arafat trebuie să decidă ce își dorește
„… iar medicina de urgență e o parte a asistenței medicale, care trebuie coordonată de Ministerul Sănătății, nu de MAI. Acest sistem nu există în nicio țară. Și în România trebuie la fel. Dar acest lucru trebuie construit treptat, nu se poate face peste noapte.
Și nu trebuie legat de persoana mea sau de persoana domnului Arafat, despre care eu mereu am avut cuvinte de laudă față de activitatea pe care a desfășurat-o până acum. O soluție e să vină dânsul la Ministerul Sănătății. Să se decidă ce își dorește, SMURD sau asistență medicală de urgență. Sunt două lucruri diferite”, a explicat ministrul Sănătății într-o intervenție televizată la România TV.
Oficialul social-democrat a precizat că o schimbare precum cea amintită ar impune și emiterea unei hotărâri de natură legislativă, precum și o reprofesionalizare a instituției pe care o reprezintă.
„Nici nu se pune problema ca SMURD să treacă la Ministerul Sănătății”
„Acest proces necesită două lucruri importante. În primul rând, e vorba de o decizie de natură legislativă, care să se concretizeze. Și reprofesionalizarea Ministerului Sănătății, domeniul medicinii de urgență. Eu când am venit la Ministerul Sănătății era un singur angajat care se ocupa de această problemă.
Eu îmi doresc ca toate elementele sistemului de sănătate să fie coordonate unitar de Ministerul Sănătății, indiferent cine e ministrul Sănătății. Eu cred că sprijinul politic depinde de capacitatea de a explica lucrurile și de a evita diversiunile. Chestiunea cu SMURD-ul a fost o diversiune. Inclusiv domnul Ciolacu a răspuns la o întrebare care nu avea, de fapt, subiect. Eu nu m-am referit la SMURD.
Domnul Ciolacu a fost întrebat dacă e de acord ca SMURD să treacă la Ministerul Sănătății. Ori lucrul acesta nu s-a discutat, eu nu am spus asta. Nici nu se pune problema. Dânșii sunt pompieri, nu ar fi logic și normal ca Ministerul Sănătății să coordoneze o structură a pompierilor, e deplasat și ilogic”, a conchis ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Sursa: evz.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: