Alina Ion, manager de spital, în cazul Azilelor Groazei: ‘Soluția este simplă – închiderea robinetului cu bani dați pe minciuni’
Alina Ion, managerul Spitalului „Sfântul Sava” din Pantelimon, privește dincolo de schimbările politice generate de scandalul „azilelor groazei”. Rezvoltarea problemelor urgent și durabil stă în capacitatea autorităților de a regla robinetul cu bani, afirmă Alina Ion, într-o postare publicată pe pagina personală de Facebook.
„Schimbarea regilor, bucuria nebunilor. Știți zicala asta, da? Nu e nouă. Nouă e doar bucuria la fiecare schimbare a miniștrilor, dacă tot nu mai avem regi.”
Întrebarea e ce facem după ce schimbăm miniștrii? Se schimbă în bine situația peste noapte? Se rezolvă pocnind din degete toate problemele? Sau ne e și mai greu, pentru că orice nou venit are nevoie de timp pentru a se acomoda cu ministerul, cu instituțiile și oamenii din subordine?
Nu-i plâng de milă pe cei care-și pierd funcțiile. Îi cunosc bine pe politicieni, știu cât de ”preocupați” sunt de soarta noastră și de conturile lor. Totuși, sunt un om care se lovește zilnic și de mai multe ori pe zi de tot felul de probleme. Fac tot posibilul să le rezolv, fără să mă plâng. Unii mă numesc luptătoare. Eu mă intitulez om, supus greșelii, și care nu crede în povești. Eu cred în soluții.
Așadar, soluția pe care eu o văd pentru rezolvarea urgentă a problemelor din centrele pentru îngrijirea vârstnicilor și a persoanelor cu dizabilități este punctuală, simplă și aplicabilă imediat.
Cei trei pași necesari
Instituțiile publice care finanțează centrele pentru îngrijiri paliative să achite facturile doar în următoarele condiții:
1. În fiecare lună, azilul să prezinte finanțatorului un dosar cu numărul persoanelor angajate.
2. Finanțatorul să verifice în REVISAL și ITM dacă angajații sunt reali sau fictivi. Dacă azilul figurează cu un număr mai mic de angajați, finanțatorul să facă plata corespunzător numărului de angajați.
3. Azilul să prezinte finanțatorului facturile cheltuielilor efectuate – hrană, utilități, medicamente, echipamente medicale, consumabile pentru îngrijirea pacienților
Nu e greu. Este nevoie doar de verificări din birou, fără spectacole mediatice. Ieftin și eficient. Nu corespunzi condițiilor asumate, nu primești bani.
Ia să vedeți ce repede se vor conforma toți cei care au învățat să facă bani frumoși de pe urma suferinței celor ce nu se pot îngriji singuri”, scrie managerul Spitalului „Sfântul Sava”.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: