Am ajuns acolo: Medicii se uită la pacienți cum mor! Dar „ei se simt fericiți”
Profesorul Dorel Săndesc, vicepreședintele Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă a povestit despre câteva cazuri şocante care au marcat medicii din secțiile ATI.
Doctorul Săndesc vorbeşte despre situaţia dramatică de la ATI Timişoara:
Ca și în alte locuri din țară, nu poți transforma un spital precum Județeanul din Timișoara în spital exclusiv COVID, pentru că aici se tratează cazuri grave ale altor boli pentru o zonă întreagă a României. Plus traumatisme, arși și așa mai departe. Dar ne-am extins și în primăvară, ne vom extinde și acum și vom dezvolta locuri și pentru pacienții infectaţi cu noul coronavirus, în spații separate. Ce spune despre posibila recuzare a medicilor ATI – Există temeri că, pe fondul creșterii numărului de cazuri, acei medici ATI care nu sunt acum implicați în tratarea COVID nu vor dori să se adauge colegilor lor copleșiți. – Noi, de la ”Județean”, am avut peste 30 de medici ATI care s-au detașat voluntar în țară. Am ținut la termenii ”detașare voluntară”. La început, în primăvară, da, a fost un moment de reținere. Apoi însă, din informațiile mele și ale Societății de ATI, specialiştii de terapie intensivă solicitați au participat oriunde la tratarea bolnavilor de COVID, a explicat doctorul.
Ei se simt fericiți, vorbesc, iar noi știm că vor muri. Numai înainte de ‘89, cu avorturile, am suferit la fel
”În analize vedem că sunt pe moarte, dar ei sunt conștienți, conversăm. E teribil” . Bolnavii severi de COVID, pentru care nu mai poți face nimic, nu știu acest lucru. Apare fenomenul de ”happy” hypoxemia. Ei se simt fericiți, vorbesc, iar noi știm că vor muri. Numai înainte de ‘89, cu avorturile, am suferit la fel. În analize vedem că sunt foarte rău, că nu mai rezistă, că sunt pe moarte, dar ei sunt conștienți, conversăm. E teribil. E o durere înfiorător de dus pentru tot personalul medical. Ultimul mesaj al bolnavului muribund: ”Vă rog, purtați mască!”.
Am avut și cazuri de persoane plecate acasă, teoretic vindecate. Și s-au întors după multe zile, cu abdomenul dureros. Erau în stare gravă, n-au putut fi salvați. De aceea vorbesc acum, simt că uneori, nu în fiecare zi, dar în anumite momente, e datoria mea să dau un mesaj. Dacă oamenii mă ascultă, bine. Dacă nu, nu. Am avut, undeva în județul Timiș, nu vă voi spune spitalul, un bărbat care nu credea în virus, se considera – și poate că era – atât de puternic. Starea i s-a agravat. Și, când era atât de rău încât abia mai respira, a cerut telefonul. A dat un ultim mesaj familiei: ”Vă rog purtați mască! – Nu vă supărați, episodul acesta sună greu de crezut, a mai povestit doctorul.
Omul a murit, iar medicul ATI este și acum în stare de șoc
Întrebat de ce spune că n-a mai văzut așa ceva de dinainte de 1989, doctorul a răspuns: Pentru că noi, cei mai în vârstă care am apucat acele vremuri în spitale, vedeam cum veneau femeile care nu puteau face întrerupere de sarcină. Era ilegal și o făceau pe unde puteau. Și multe dintre ele se infectau. Intrau în sepsis, dar nu realizau. Erau un pic umflate, se simțeau un pic rău, dar în analize se evidenția că organismul este în șoc. Vorbeam cu ele, nu voi uita asta niciodată, știam că nu mai e nimic de făcut, și după o vreme mureau. Asta văd acum în ochii colegilor mei care asistă la morțile acestea atât de greu de dus.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: