Amănunte incredibile. Cine sunt adevărații regi financiari ai COVID-ului

Comercianții de mărfuri sunt stăpânii financiari absoluți ai pandemiei, scriu Javier Blas și Jack Farchy într-un articol din The Spectator.

Martie 2020 a fost un moment sumbru pentru majoritatea oamenilor. Pandemia de coronavirus s-a răspândit dincolo de granițele Chinei și a făcut furori prin Iran, Italia, Spania, Marea Britanie și SUA.

Dar pentru Glencore, cea mai mare companie mondială de comercializare a mărfurilor, a fost oportunitatea unei vieți.

Comercianții de petrol de la Glencore, care operează dintr-un birou la câțiva pași de Berkeley Square din Mayfair, Londra, recunoscuseră gravitatea mortală a noului virus mai devreme decât majoritatea. Acum, pe măsură ce avioanele erau trase la sol și angajaților din clădirile de birouri li s-a spus să rămână acasă, au început să acționeze.

Din cauza blocajelor, cererea de petrol se prăbușea la cel mai rapid ritm din istoria modernă. În câteva săptămâni, prețul petrolului se anunța de neconceput, urma să scadă rapid sub zero. Compania Glencore, a cărei poziție în FTSE 100 înseamnă că este un element constitutiv al majorității fondurilor de pensii ale britanicilor, a intervenit, cumpărând petrolul pe care nimeni altcineva nu și-l dorea și depozitându-l pe o flotilă de cisterne enorme, unele mai mari decât Turnul Eiffel.

Câteva luni mai târziu, odată cu recuperarea cererii de petrol, Glencore a deschis comerțul, livrând petrol cumpărătorilor din China, Coreea de Sud și India. În unele cazuri, și-a dublat banii. Până la sfârșitul anului, a înregistrat profituri comerciale de peste 3 miliarde de dolari – cel mai bun an înregistrat vreodată de comercianții săi de petrol.

Glencore nu era singură. Giganți tehnologici precum Amazon și începători precum Peloton ar putea fi câștigătorii corporativi ai modului în care coronavirusul a redesenat economia mondială. Dar comercianții de mărfuri sunt cei care, cu puțină fanfară, au avut una dintre cele mai reușite pandemii.

Puțini cunoscuți în afara industriei lor, comercianții de mărfuri joacă un rol esențial în economia modernă. Aceștia cumpără și vând materiile prime care stau la baza existenței noastre moderne – petrol pentru a ne alimenta mașinile și avioanele, cobalt pentru smartphone-urile noastre și orez pentru dulapurile noastre -, mutând mărfurile acolo unde este necesar și netezind nepotrivirile dintre cerere și ofertă. Ei sunt, în cuvintele lui Craig Pirrong, un academician care îi studiază, „manifestarea vizibilă a «mâinii invizibile» a lui Adam Smith”.

Și, deși îndeplinesc un rol esențial, numărul lor este mic. Cinci companii gestionează un sfert din petrolul mondial; șapte comercianți de cereale furnizează jumătate din alimente; și doar două case comerciale domină piețele metalelor. Pe lângă Glencore, printre comercianții de top se numără și Vitol, cel mai mare comerciant de petrol din lume, ai cărui directori de top au fost mari donatori ai partidelor conservatoare; Trafigura, renumită pentru rolul său în aruncarea deșeurilor toxice în Coasta de Fildeș în 2006; Cargill, cu sediul în Minnesota, cea mai mare companie privată din SUA, a cărei familie de proprietari conține cei mai mulți miliardari dintre toate familiile de miliardari din lume; și compania de cereale Louis Dreyfus, veche de 170 de ani, al cărei urmaș, Kyril, în vârstă de 23 de ani, tocmai a cumpărat clubul de fotbal Sunderland.

Pandemia de coronavirus nu este prima oară când comercianții de mărfuri au prosperat în vremuri dificile. În criza petrolieră din anii 1970, comercianții au câștigat primii bani serioși, când scandalosul Marc Rich – care va petrece mai târziu două decenii ca fugar de justiția SUA, urmărit penal de un anume Rudy Giuliani – a pus la bătaie 1 miliard de dolari într-un moment în care mai puțin de zece companii din America câștigau acest tip de bani.

Și când Uniunea Sovietică s-a prăbușit, tocmai comercianții de mărfuri au intervenit pentru a înlocui departamentul central de planificare din Moscova. Au angajat avioane pentru 20 de dolari pe oră, le-au încărcat cu cutii de țigări și whisky Johnnie Walker (singura monedă pe care o puteau folosi pentru a cumpăra combustibil în aeroporturile îndepărtate din orașele siberiene greu încercate) și au început să avanseze banii necesari pentru a plăti salariile și a opri colapsul economic total. În schimb, au primit acces la recompensa de resurse naturale a Rusiei la prețuri de nimic.

Stăpânirea lor asupra bunurilor esențiale din lume le-a oferit comercianților de mărfuri un rol influent în lumea modernă – și unul care depășește piețele financiare. Acei comercianți care au intervenit pentru a ușura tranziția de la economia sovietică dirijată de stat la capitalismul liber pentru toți au plantat, de asemenea, o serie dintre oligarhii de azi.

Mai recent, comerciantul de petrol Vitol – cu binecuvântarea premierului de atunci, David Cameron – a intervenit în războiul civil din Libia din 2011, împrumutând rebelilor 1 miliard de dolari în combustibil, o înțelegere care aproape sigur a schimbat cursul conflictului.

Cu toate acestea, comercianții de mărfuri nu sunt nume de uz casnic. Puțini oameni au auzit de ei. Și mai puțini sunt cei înțeleg rolul acestora în furnizarea celor mai esențiale bunuri din lume. Regulamentele care există în privința comercianților sunt, în cel mai bun caz, slabe: mărfurile pe care le comercializează se schimbă în marea liberă, dincolo de acoperirea oricărui organism de reglementare național; și acele autorități de reglementare financiară care supraveghează piețele de mărfuri – Commodity Futures Trading Commission din SUA și Financial Conduct Authority din Marea Britanie, de exemplu – se concentrează aproape exclusiv pe piețele instrumentelor financiare derivate, ignorând în mare parte comerțul cu mărfuri fizice.

Nu este exagerat să susținem că acești comercianți de mărfuri ar trebui să aibă parte de mai mult control. Nu numai că sunt mari, profitabili și influenți, dar industria lor are, de asemenea, o bogată istorie în escrocherii. Marc Rich a recunoscut că a plătit mită în perioada sa de glorie (acuzațiile guvernului SUA împotriva lui au fost pentru eludarea impozitelor și cumpărarea petrolului din Iran, sfidând sancțiunile, nu corupția). Un alt comerciant Glencore, unul dintre cei mai înalți directori ai companiei până în 2002, ne-a povestit cum obișnuia să zboare din Heathrow cu 500.000 de lire sterline în numerar în valiză. Vitol a recunoscut că a plătit mită pentru a-și asigura afacerea în America Latină încă de anul trecut. Glencore este anchetat de către Departamentul de Justiție al SUA, de către Biroul pentru fraude grave din Marea Britanie și de către procurorul general elvețian.

Dezrădăcinarea mitei și corupției nu este singurul motiv pentru a urmări mai atent comercianții de mărfuri. Trader-ul Sanjeev Gupta (care nu a fost acuzat de nicio acțiune greșită) a fost poreclit „salvatorul oțelului” după ce a cumpărat fabrici cu dificultăți peste tot în lume, din România până la Rotherham. Acum principalul său finanțator, Greensill Capital (unde David Cameron a fost cândva consilier) s-a prăbușit în insolvență, iar mii de locuri de muncă din siderurgie sunt pe cale de dispariție.

Mai mult decât atât, este puțin probabil ca explozia de profit pentru comercianții de mărfuri să se încheie odată cu pandemia. Prețurile mărfurilor sunt faimoase pentru caracterul lor ciclic: prețurile mici înseamnă mai puține investiții în producție, împrăștiind astfel semințele pentru următoarea eră a prețurilor ridicate. Așa au stat lucrurile pe piața petrolului: după scufundarea precipitată de anul trecut, prețurile petrolului s-au redresat aproape la fel de dramatic, susținute de redresarea economiei mondiale și de producția mai mică, de la punga de șist din SUA la țările din cartelul OPEC.

La începutul acestei luni, prețurile au crescut la peste 70 de dolari pe baril pentru prima dată în mai mult de un an. Cuprul a crescut cu peste 9.000 de dolari pe tonă pentru prima dată în ultimul deceniu. Prețurile la alimente cresc; unii economiști sunt îngrijorați că prețurile mai ridicate ale mărfurilor ar putea duce la o inflație mai mare, care ar putea deraia recuperarea economică.

Chiar și așa, comercianții de mărfuri par să fie câștigători în ambele sensuri. Au obținut profituri excesive atunci când prețurile au scăzut. Acum profită din nou pe măsură ce prețurile cresc. Este timpul să începem cu toții să le acordăm un pic mai multă atenție.