GENERAL

Ambasada Suediei, postare amuzantă cu Dana Budeanu. Imaginea a strâns mii de aprecieri

Ambasada Suediei din Bucureşti continuă şi în noul an şirul postărilor amuzante pe contul oficial de Facebook, de această dată cu un meme cu designerul Dana Budeanu. Postarea a strâns mii de likeuri.

După ce a atins pragul de 70.000 de fani pe Facebook, Ambasada Suediei din Bucureşti a postat un meme cu designerul Dana Budeanu.

„Ce utilizator de Facebook eşti tu dacă nu urmăreşti Ambasada Suediei?“, se arată în imagine.

Postarea a strâns mii de like-uri şi sute de comentarii. „Nu eşti mafiot dacă nu urmăreşti Ambasada Suediei“, a scris o persoană.

„Las’ că ajungeţi şi la gura ei. Când o să înceapă să spună că prinţesele nu au mobilă de la IKEA, o să îi daţi block“, a fost un alt comentariu.

„Frumos din partea voastră că mai faceţi memeuri cu Kempes (n.r cântăreţul Ovidiu Ioncu)“, a scris un alt fan.

Contul de Facebook al Ambasadei Suediei din Bucureşti este recunoscut pentru postările umoristice. O altă postare care a strâns peste 2000 de distribuiri şi aproape 8000 de like-uri este cea postată de ambasadă de ziua SRI. „Către băieţii blonzi cu ochi albaştri, de la băieţii blonzi cu ochi albaştri. La mulţi ani!“

Ambasada Suediei nu se fereşte nici să posteze mesaje ironice la adresa politicienilor. De Revelion, pe contul de Facebook al reprezentanţei diplomatice a apărut mesajul: „20 – 20. În sfârşit! La mulţi ani!“, care a strâns aproape 5000 de like-uri.

Dana Budeanu a ajuns „sursă de memeuri“ pe internet în urma unor declaraţii controversate pe care designerul le face în rubrica ei online „Verdict“.

Ea a scandalizat recent opinia publică după ce a publicat pe contul ei de Facebook o postare prin care le ironiza pe Oana Gheorghiu şi Carmen Uscatu, doamnele care construiesc din donaţii primul Spital de Oncologie şi Radioterapie Pediatrică de stat din România.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.