Ambasador rus: Nu poate fi exclusă posibilitatea unui RĂZBOI între Rusia şi SUA
Prioritatea este evitarea unui conflict, deoarece nu poate fi exclusă posibilitatea unui război între Rusia şi Statele Unite, a afirmat ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzia, cerând Administraţiei Donald Trump să nu lanseze niciun atac asupra Siriei.
Consiliul de Securitate ONU nu a reuşit să aprobe un proiect de rezoluţie privind atacurile chimice din Siria.
În timpul reuniunii Consiliului de Securitate ONU, Vasili Nebenzia i s-a adresat direct ambasadorului SUA, Nikki Haley: „Ameninţările pe care le proferaţi faţă de Siria ar trebui să ne facă pe toţi să fim foarte îngrijoraţi, pe toţi, deoarece este posibil să ne aflăm în pragul unor evenimente foarte triste şi grave. Vă cer încă o dată, vă implor, să nu aplicaţi planurile pe care le pregătiţi în prezent pentru Siria”.
După reuniunea ONU, ambasadorul Rusiei le-a spus jurnaliştilor, potrivit cotidianului Le Figaro şi agenţiei de presă Reuters: „Prioritatea urgentă este evitarea riscului izbucnirii unui război”.
Întrebat dacă se referă la riscul unui război între Statele Unite şi Rusia, diplomatul rus a precizat: „Din păcate, nu putem exclude nicio posibilitate, deoarece am văzut mesajele care vin de la Washington. Sunt foarte beligerante”.
„Americanii ştiu că noi suntem în Siria, aş vrea să existe discuţii prin canale specifice pentru a evita evoluţiile periculoase. Riscul escaladării crizei este mai mare decât spaţiul Siriei, întrucât armata noastră este acolo… Deci, situaţia este foarte periculoasă”, a atras atenţia Nebezia.
Preşedintele american, Donald Trump, a avertizat, miercuri, Rusia că Statele Unite vor ataca Siria, din cauza unui presupus atac chimic atribuit Administraţiei Bashar al-Assad. „Rusia a promis că va doborî toate rachetele lansate spre Siria. Rusia, pregăteşte-te, pentru că rachetele vor veni, frumoase, noi şi inteligente! Nu ar trebui să fiţi parteneri cu un animal care îşi omoară poporul cu gaz şi se bucură de asta!”, a transmis Donald Trump miercuri prin Twitter. „Regimul sirian face lucruri pe care nimeni nu le considera posibile, în pofida investigaţiei corupte şi nesfârşite efectuate de Rusia, care consumă mult timp şi atenţie. (…) Relaţiile noastre cu Rusia sunt în acest moment în situaţia cea mai rea de până acum, inclusiv comparativ cu Războiul Rece. Nu există motive pentru această situaţie. Rusia are nevoie să o ajutăm economic, un lucru pe care l-am face uşor, şi avem nevoie să coopereze toate naţiunile. Să oprim cursa înarmării?”, a adăugat Donald Trump.
Administraţia Bashar al-Assad şi Rusia au negat orice implicare în incidentul chimic de la periferia Damascului. Moscova afirmă că atacul chimic a fost comis de organizaţia umanitară insurgentă Căştile Albe, fiind o înscenare care ar urma să fie pretext pentru o operaţiune militară.
Administraţia Vladimir Putin a avertizat Washingtonul să nu lanseze niciun atac contra Siriei. Oficiali militari de la Moscova au ameninţat că armata rusă va doborî rachetele lansate de SUA şi va ataca sistemele de lansare. Rusia a recomandat Statelor Unite să atace terorişti, nu guverne legitime. „Rachetele inteligente trebuie să vizeze terorişti, nu o administraţie legitimă care luptă de ani întregi împotriva terorismului”, a declarat miercuri Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe.
Distrugătorul Donald Cook, aparţinând Forţelor Navale americane, a fost trimis în estul Mării Mediterane, în largul Siriei. În plus, potrivit Forţelor Navale americane, în largul Siriei va fi trimis şi portavionul Harry S. Truman, însoţit de grupul naval aferent. – Sursa: Mediafax
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: