Amenințarea lui Vladimir Putin. Anunțul care tocmai a pus toată lumea pe jar
Amenințarea lui Vladimir Putin care zguduie România. Reacția este fără precedent și are legătură cu cererile pe care acesta l-a transmis NATO și SUA. În cazul în care nu primeşte garanţiile de securitate solicitate, liderul de la Kremlin a lansat un avertisment cutremurător.
Vladmir Putin a spus cum va reacționa în cazul în care nu primeşte garanţiile de securitate pe care le cere NATO şi SUA. Liderul Rusiei a susținut că reacţia sa depinde de ”propunerile pe care (i) le prezintă experţii militari”. Preşedintele rus a ameninţat duminică, la televiziunea de stat, că reacţia sa în cazul în care NATO nu-i acordă garanţiile de securitate pe care le cere cu privire la extinderea Alianţei către est va depinde de ”propunerile pe care (i) le prezintă experţii militari”, relatează DPA şi The Associated Press.
În plus, acesta a spus că Rusia va încerca să obţină un rezultat constrângător juridic al acestor negocieri.
Trebuie amintit că Rusia a transmis săptămâna trecută NATO şi Statelor Unite proiecte a două tratate prin care cere încetarea extinderea blocului militar occidental către est, pe care o consideră o ameninţare la adresa țării conduse de Vladimir Putin. Autoritățile de la Moscova cer asemenea garanţii prin care NATO să se angajeze să nu integreze Ucraina – o revendicare pe care Alianţa a respins-o deja în trecut. Negocieri urmează să aibă loc în ianuarie între ruşi şi americani, a anunţat Moscova.
Putin: Răspunsul poate fi variat
Putin a subliniat joi, în conferinţa sa de presă anuală, că Rusia aşteaptă rezultate rapid. Informaţii cu privire la pregătirea de către Rusia a unei invazii a Ucrainei acuzează îngrijorări internaţionale de mai multe săptămâni. Moscova dezminte aceste acuzaţii.
Uniunea Europeană (UE) şi NATO ameninţă Rusia cu consecinţe dure în cazul unei escladări militare în Ucraina, iar Moscova le-a răspuns cerând NATO săse angajeze să nu se extindă în fostul spaţiu sovietic. Putin a îndemnat Occidentul să-i satisfacă rapid revendicările şi a ameninţat cu ”măsuri militare şi tehnice” în cazul în care Occidentul continuă să fie ”agresiv” ”în pragul uşii casei noastre”. Întrebat care ar fi răspunsul Moscovei, el a răspuns duminică, la televiziunea de stat, că ”acesta poate fi variat” şi a adăugat că ”depinde de propunerile pe care mile fac experţii noştri militari mie”, fără să facă alte precizări, scrie AP.
Sursa: capital.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: