GENERAL

America, pe un butoi cu pulbere. Sustinatorii lui Trump, proteste cu armele în mână. News alert

Tensiunea era tangibilă, la două zile după scrutinul prezidenţial, în mâna de state-cheie care ar putea decide joi rezultatul alegerilor în favoarea lui Joe Biden, după ce tabăra lui Donald Trump a lansat mai multe acţiuni în justiţie, susţinute în unele cazuri de manifestaţii ale simpatizanţilor, relatează AFP, potrivit News.ro.

Candidatul democrat Joe Biden, care a fost timp de opt ani vicepreşedintele lui Barack Obama, are nevoie de o victorie doar într-unul dintre cele opt state-cheie rămase în joc, pentru a deveni cel de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite.

El s-a abţinut să revendice victoria, aşa cum a făcut adversarul său, dar a dat asigurări că este sigur de ea.mEl număra joi 264 de mari electori, după victorii confirmate miercuri în Michigan şi Wisconsin, şi mai are nevoie doar de şase mari electori pentru a obţine numărul necesar de 270, pe care-l poate obţine în Nevada (6), Georgia (16) sau Pennsylvania (20) poate chiar de joi. În noaptea de miercuri spre joi, distanţa s-a micşorat în Georgia, pe măsură ce zeci de mii de buletine de vot trimise prin poştă erau numărate, în favoarea lui Joe Biden, care se află cu doar 20.000 de voturi (0,4%) în urma lui Donald Trump. Rezultatul final în acest stat ar putea fi cunoscut joi după-amiaza (ora locală), potrivit secretarului de Stat al Georgiei Brad Raffensperger.

În schimb, în Arizona, Donald Trump este pe cale să-l prindă din urmă pe Joe Biden, ceea ce ar însemna ca democratul să piardă 11 mari electori – pe care două instituţii media, AP şi Fox News, i-au atribuit lui Joe Biden în noaptea alegerilor, marţi, pe baza rezultatelor parţiale şi modelelor statistice, o metodă de obicei foarte sigură.

Susținătorii lui Donald Trump au protestat cu armele în mână: ‘Număraţi voturile’, ‘Opriţi votul’

La Phoenix, o mulţime pro-Trump, în care unii erau înarmaţi, s-a adunat în faţa unui centru de numărarea voturilor şi a strigat ”Număraţi voturile!” şi ”Ruşine Fox!”.

Însă în statele în care Donald Trump se afla în urma lui Joe Biden – ca Michigan -, susţinătorii săi strigau ”Opriţi votul!”, denunţând numărarea buletinelor de vot, în opinia lor frauduloasă, întrucât nu au fost înregistrate în ziua alegerilor – o ilustrare a strategiei oportuniste a taberei lui Trump, care aminteşte de gherila judiciară din alegerile prezidenţiale din 2000.

Preşedintele republican în exerciţiu a declarat, în prima noapte de după alegeri, că a ”câştigat” scrutinul şi va pune Curtea Supremă să intervină, rămânând evaziv asupra motivelor. În realitate, avocaţii săi au sesizat, în acest stadiu, tribunale locale, în funcţie de scopul urmărit.

”Integritatea sistemului nostru şi a alegerilor prezidenţiale a fost deja afectată”, a scris miercuri pe Twitter Trump.

Confuzia şi incapacitatea ţării de a încheia alegerile fascinează şi îngroijorează întreaga lume.

”Ce spectacol”, a denunţat liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei.

Premierul Sloveniei, ţara de origine a Primei Doamne Melania Trump, l-a felicitat deja pe Donald Trump.

Una dintre bătălii vizează marele stat Pennsylvania, în care autorităţile au fost depăşite de volumul buletinelor primite prin poştă. Donald Trump era în frunte marţi seara, alegătorii săi alegând să voteze personal în ziua alegerilor, voturi care au fost numărate primele.

Însă avansul său s-a ”topit” pe măsură ce buletinele trimise prin corespondenţă – în proporţie de 78% în favoarea lui Joe Biden – erau numărate.

Trump mai avea joi doar 2,6 puncte procentuale avans în Pennsylvania, iar democraţii erau siguri că obţin victoria după numărarea voturilor.

”Noi acţionăm în justiţie pentru a suspenda numărarea, aşteptând mai multă transparenţă”, a declarat Bill Stepien, directorul campaniei lui Trump.

Locotenenţii şi familia preşedintelui au lansat o intensă campanie de dezinformare, cu scopul de a-şi convinge trupele că sunt în curs fraude masive, în state care, ca Pennsylvania, sunt guvernate de către democraţi.

Ei răspândesc ideea – lansată de către Donald Trump – potrivit căreia buletine de vot ”surpriză” sunt aduse în centre de numărare a voturilor.

Democraţii îşi afişează, din contră, încrederea.

”Am venit să vă spun că, atunci când numărarea se va termina, noi credem că noi vom câştiga”, a declarat Joe Biden miercuri într-o scurtă alocuţiune în fieful său, la Wilmington, în Delaware.

După aflarea rezultatului, va fi vremea ”să lăsăm discursueile agresive de campanie în urma noastră”, a continuat el, prezentându-se drept unificatorul unei ţări împietrite. ”Pentru a merge înainte, trebuie să încetăm să ne mai tratăm oponenţii ca pe nişte inamici”.

Ca pentru a se proiecta şi mai bine către 20 ianuarie, data învestirii viitorului preşedinte, Joe Biden a subliniat, într-un tweet, că Statele Unite vor reveni în Acordul de la Paris de luptă împotriva modificărilor climatice, din care Statele Unite au ieşit în mod oficial miercuri, însă din prima zi a preşedinţiei sale, ”peste exact 77 de zile”.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.