AMERICANII NE-AU DAT ȚEAPĂ! Eșec la testarea sistemului Patriot în poligonul de la Capul Midia
Exerciţiul cu trupe şi trageri reale Patriot Spark 23 s-a desfăşurat miercuri, 15 noiembrie, în cadrul Zilei Distinşilor Vizitatori, la poligonul Capu Midia.
Au fost lansate trei rachete pentru combaterea ameninţărilor aeriene, simulate prin drone, însă cea de a treia lansare a avut loc cu o întârziere de circa o oră din cauza unei probleme tehnice.
În cadrul evenimentului, sistemul de lansare a pierdut legătura cu una dintre rachete, aşa că a lansat automat o altă rachetă. Probleme au fost şi la cea de-a treia lansare, amânată timp de o oră.
„Ce s-a întâmplat astăzi este o problemă tehnică zic eu minoră, practic s-a pierdut legătura între cabina de control al angajării și unul dintre lansatoare. Eu văd acest incident ca o oportunitate”, a declarat Virgil Toșa, comandantul Regimentului 74 Patriot.
„Problema tehnică care ne duce la o mică întârziere pentru lansarea numărul 3 va fi remediată și cred că și asta e o parte importantă a procesului de verificare a sistemului”, a explicat, la rândul lui, Viorel Pană, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene.
România a plătit 4 miliarde de dolari pentru 7 sisteme Patriot
Sistemul Patriot este cel mai performant sistem sol-aer care există în acest moment şi a intrat în dotarea Forţelor Aeriene Române în anul 2020. Ţara noastră a plătit aproximativ 4 miliarde de dolari pentru şapte sisteme Patriot, dar până în prezent au fost livrate doar patru. Cât despre problemele de azi, autorităţile spun că sunt, de fapt, oportunităţi.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: