GENERAL

Analist suedez, spune când va izbucni al treilea Război Mondial

Un război între Statele Unite și China sau între Statele Unite și Rusia este puțin probabil să izbucnează în viitorul apropiat, astfel de teorii sunt promovate din cu totul alte interese, în primul pentru industriile militare, pentru a justifica în fața opiniei publice necesitatea unei evetuale creșteri a cheltuielilor de apărare, consideră analistul suedez Ashok Swain, profesor pentru studierea păcii și conflictelor la Universitatea Uppsala.

Swain spune că, în pofida declarațiilor pompoase lansate inclusiv de elitele militare ale celor trei țări, nici SUA, nici Rusia sau China nu dispun de capacități militare care să fie substanțial superioare celorlalți.

„Liderii acestor țări sunt foarte conștienți de faptul că o coliziune militară directă între ele ar fi, în acest moment, extrem de devastatoare pentru ambele, chiar pentru întreaga lume”, a subliniat Swain.

Pe de altă parte, specialistul este convins că cele strei puteri vor continua să lanseze atacuri cibernetice una împotriva celeilalte, așa cum o fac și în prezent.

Dar, a continuat el, nu va fi vorba despre acțiuni de amploare, ci limitate și vor continua să fie opera unor actori nestatali protejați de guvernele lor respective.

Va fi sfârșitul lumii

În plus, este probabil ca relațiile comerciale și diplomatice dintre Washington și Moscova și dintre Washington și Beijing să se intensifice, dar nimic din toate acestea nu va duce la un conflict militar direct, cu atât mai puțin la un război.

Nu numai liderii politici, dar și liderii lor de război sunt foarte conștienți de faptul că, dacă încep un război unul împotriva celuilalt, nu va fi un al treilea război mondial, ci va fi sfârșitul lumii.

Un punct de vedere oarecum asemănător este susținut și de expertul militar american Andrew Mishta, potrivit căruia izbucnirea unui război mondial este o realitate, dar nu imediat, ci în următorii cinci ani.

Într-un articol publicat în The Wall Street Journal, el a apreciat că un astfel de conflict cu consecințe imprevizibile pentru stabilitatea mondială, ar putea izbucni între SUA și China din cauza Taiwanului.

Sursa: dcbusiness.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.