GENERAL

Analiza lui Cristoiu despre conferința de presă de la Cotroceni: „Este expresia unei spaime uriașe a lui Klaus Iohannis”

Jurnalistul Ion Cristoiu a declarat, la Realitatea Plus, că senzația pe care a avut-o urmărind conferința de presă a președintelui Klaus Iohannis a fost că acesta este stăpânit de o spaimă uriașă. Cristoiu a invocat o serie de argumente, ce țin atât de situația de criză, dar și de apropierea alegerilor prezidențiale, în contextul cărora se vehiculează tot mai des numele fostei șefe DNA, Laura Codruța Kovesi, actualmente procurorul-șef al Parchetului European.

„Este expresia unei spaime uriașe a lui Klaus Iohannis”, a afirmat Ion Cristoiu.

„De când a preluat mandatul eu nu l-am văzut atât de drăgălaș și de pisicit cu presa, a răspuns la toate întrebările mai mult de o oră, mai avea un pic și era Șeherezada, dacă mai erau întrebări cred că stătea și 2 ore (conferința a durat mai mult de o oră – N.R.). În plus, este pentru prima dată când nu s-a limitat la o întrebare, ba chiar a permis polemici, ceea ce nu-a mai întâmplat. Să ne amintim că până acum conferințele de presă ale președintelui erau arogante, contondente„, a afirmat Cristoiu.

Jurnalistul a oferit și o posibilă explicație a acestui comportament. Potrivit lui Ion Cristoiu, șeful statului ar fi primit un semnal că atitudinea sa nu este cea potrivită.

„Din punct de vedere istoric, eu aș spune că această conferință este semnalul că lui Klaus Iohannis i s-a atras atenția, și cred că de la Bruxelles, că în România n-are cine să facă asta, așadar i s-a atras atenția că s-a declanșat o campanie politico-mediatică, pe culoarul Codruței Kovesi, menită să-i creeze lui imaginea de militarizat, dictatorial, lipsit de transparență, om al sistemului. Ca urmare a acestui semnal, el s-a gândit să JOACE TEATRU pentru că de fapt, el nu a răspuns la nimic, a fost amabil, a arătat că știe să încaseze.”, a declarat publicistul la Realitatea PLUS.

Sursa: stiripesurse.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.