Anatomia CRIZEI care vine

CRIZA FINANCIARĂ

Evergrande este prima criză majoră pe piața internațională care va fi provocată de China. La cum se manifestă autoritățile de acolo pare că întreaga problemă va fi tranșată în varianta dură, prin „tăierea cozii câinelui”. Ca să înțelegeți cât de dubioasă e situația, o să v-o expun schematic în continuare.

La mijloc avem compania Evergrande. Ea ridica imobilelele folosind trei surse de finanțare: avansurile clienților, împrumuturile bancare garantate cu imobilele aflate în construcție și emisiunile de obligațiuni. La un moment dat, Evergrande a accelerat întreaga structură pentru a-și mări cota de piață și profiturile. Uneori, chiar în lipsa avansurilor clienților, s-au împrumutat pentru a construi proiecte imobiliare cu vânzarea ulterioară. Însă, în acest gen de construcții piramidale, mai devreme sau mai târziu te lovește realitatea în moalele capului. În prima fază vânzările reale nu mai acoperă obligațiile de plată. Pentru a rostogoli datoria te împrumuți mai scump, pe piețe din ce în ce mai diversificate, accelerându-ți problemele. În final întreg jocul se oprește în momentul în care nu mai găsești pe nimeni dornic să te împrumute, iar întreaga mizerie iese la lumină. Față de prima fază, cea în care vânzările nu-ți mai acopereau rambursările, situația e infinit mai complicată deoarece o groază de bani au fost mâncați de structuri de creditare care mai de care mai alambicate și scumpe, astfel încât ceea ce a rămas ca garanție palpabilă e de câteva ori mai mic decât ceea ce e de dat. Mai mult, deținerile sunt puternic depreciate din punct de vedere al valorii și lichidității deoarece vorbim despre imobiliare aflate în stadii intermediare de execuție, al căror preț scade dramatic, mult sub valoarea reală.

Ce se întâmplă în astfel de cazuri? Păi situația devine simplă și în același timp complexă: fiecare ia ce poate! În primul rând obligațiunile nu sunt plătite. Apoi băncile execută garanțiile, adică imobilele. Clienții care au achitat avansurile și le pierd. Însă nu trebuie să uităm că sunt clienți care s-au împrumutat pentru a-și cumpăra proprietăți în imobilele respective, clienți care-și pierd banii, dar rămân cu datoria. Astfel situația devine una de-a dreptul dubioasă. Așa cum v-am spus într-un articol trecut, între perdanții Evergrande se numără mari bănci internaționale care acum își văd investițiile duse în praful chinezesc.

Modul în care China vrea să jongleze cu problema Evergrande este unul extrem de atipic: autoritățile centrale au trimis către cele regionale un ordin prin care îi obligă să se pregătească pentru un eventual faliment. Aceasta pentru a rezolva local nemulțumirile investitorilor domestici care-și văd agoniseala de-o viață transformată în ceață. Ținând cont de dimensiunea Evergrande, de riscul sistemic pe care-l reprezintă, în mod normal te-ai putea gândi că optim este să rezolvi problema centralizat. Diluarea la nivel regional este o premieră și rămâne să vedem cum va rezolva situația.

Fără doar și poate, avem de-a face cu o repunere zgomotoasă pe poziție a economiei chineze. În mod normal o asemenea repoziționare i-ar reduce din putere însă, în momentul în care ești o putere ascendentă, minusurile se contorizează ca plusuri. Iar situația politică îi ajută teribil de bine. Să vă dau un exemplu.

Presa de limbă engleză a explodat controlat cu un așa-zis subiect bombă: „Pandora Papers”. Se vorbește despre cea mai mare scurgere de informații din istorie, în urma căreia s-ar dezvălui averi ascunse ale mai marilor lumii. Încă din primul moment, de când am aflat că dezvăluirea aparține Consorțiului Internațional al Jurnaliștilor de Investigație(CIJI), o organizație care aparține lui Soros. Așa cum mă așteptam, totul e o înșiruire de bășini mediatice. În primul rând, în așa-zisele dezvăluiri, nu există niciun american!!! Americanii pasămite sunt niște îngeri care n-ar face evaziuni în veci! Chiar dacă există ceva documente, în ceea ce privește relevanța lor, le-aș compara cu „geamantanul” de la TelDrum găsit într-o grădină. Ca să înțelegeți situația, hai să vedem cum demonstrează ăia că Putin a furat bani din Rusia: au găsit că Svetlana Krivonogikh a cumpărat în Monaco un apartament de peste 4 mil EUR! Tare asta! Să te gândești că Putin – care dacă-și pune în cap poate cere să i se cumpere întreg Principatul – se ascunde pentru 4 milioane amărâte ale așa-zisei amante mi se pare demn de râs.

Problema Pandora Papers este aceea că încearcă – în stil Soros – să omoare regimurile care nu-i convin prin insinuări și intoxicări mediatice. Spre exemplu, dezvăluirile Pandora îl au ca victimă și pe Regele Iordaniei. De partea cui credeți că va trece el acum, mai ales în contextul în care în Orientul Apropiat se dă o luptă crâncenă pentru influență? Va mai rămâne el „aliatul fidel” al SUA – de unde vin dezvăluirile – sau se va gândi serios că e momentul s-o cotească. La fel se întâmplă și-n cazul liderilor pakistanezi care, aparent, au fost prinși în ofsaid.

Dincolo de sumele ridicole care se vehiculează – spre exemplu, în cazul lui Blair e vorba de o taxă de timbru de vreo 300 000 lire – așa-zisa bombă sfârșește prin a deveni o flatulență puturoasă care, culmea, îi lovește și pe slugoii penibili. De exemplu, pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski!

Iată așadar cum, prin apariția acestor așa-zise dezvăluiri, liderii care pendulau între SUA și China par împinși cu forța chiar de către americani în tabăra Chinei. Americanii s-au bazat pe clasica lor formulă de destabilizare: arunci cu rahat în media internațională, după care îi pui pe ratații pe care-i ai agățați să urle prin presa locală și să joace rolul de dizidenți. E vechi jocul, nu cred că mai ține. În plus, liderii respectivi încă dețin controlul în zonele lor de influență, astfel încât e mai mult decât posibil să intre în mirajul cântecului de sirenă al Chinei.

Ne desparte foarte puțin de declanșarea unei crize extrem de puternice. De altfel v-am și spus-o în mai multe rânduri în ultima perioadă. Problemele monetare ale SUA s-au adâncit, iar dezechilibrele structurale ale Chinei – acumulate în perioada în care trebuia să se bazeze exclusiv pe creșterea economică de minim 10% – încep să se rostogolească. Deja vedem fracturi majore atât în zona de bază – a materiilor prime – în zona logisticii și în cea a produselor finite. Peste tot e o micro-criză care, în lanț, dezechilibrează alte domenii. Sunt semne care ne indică iminența crizei care, de data aceasta va avea la cârmă China și nu SUA. S-a schimbat farul lumii! – via Trenduri