POLITICA

Andrei Caramitru, propuneri controversate: Să-şi plătească toată lumea sănătatea, pensionarii, părinţii pentru copiii lor, PFA

Andrei Caramitru, fost consilier al preşedintelui USR Dan Barna, propune ca toată lumea să plătească o contribuţie la sănătate, adică inclusiv pensionarii, părinţii pentru copiii lor, dar şi cei cu PFA şi microîntreprindere.

Reacţia lui vine în urma scandalului privind planurile Guvernului de a privatiza o parte din sistemul de sănătate.

„Le dau un sfat socialiştilor care nu înţeleg matematica de bază (adică toţi). Cei care urlă împotriva sistemului de sănătate privat. Şi preţurilor mai mari din privat. Dacă chiar vor ca sistemul de stat să ofere servicii excelente, să aibă bani de investitii şi să şi plătească bine doctorii – trebuie să se gândească de unde să vină banii ăştia in plus”, a scris Caramitru, joi, pe Facebook.

El vine astfel cu soluţii: „În primul şi primul rând – să ceară să plătească toată lumea sănătatea. Nu doar angajaţii cu carte de muncă. Să plăteasca şi cei cu PFA şi micro (cu procent din venit nu cu minimul legal aşa cum e acum). Să plătească şi pensionarii. Să plăteasca şi părinţii pentru copiii lor. Altfel nu ai cum să crezi că 5 milioane de oameni cu salarii mici pot susţine un sistem pentru 19 milioane de oameni la acelaşi nivel ca in Germania”.

Alternativ, el spune că cei care nu vor asta trebuie să ceară un sistem de stat diferenţiat. „Servicii mai bune – plăteşti extra. Dublu/triplu. Cu factură. Adică exact cum e acum între stat şi privat. Doar că statul nu e în stare să gestioneze nimic sau să facă vreun spital. Privatul da”, spune el.

Caramitru conchide: „Dacă nu acceptă nici una nici alta – atunci nu prea ai cum. Că banii nu cresc în copaci. Nici măcar în utopiile imbecile socialiste”.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.