Angajări masive la jandarmerie, de frica populației
Speriat de faptul că, pe fondul restricțiilor impuse pe pandemie, populația ar putea ieși în stradă să protesteze împotriva măsurilor dure, Guvernul a decis să dubleze și chiar să tripleze numărul jandarmilor. Astfel, din aprilie până noiembrie 2020, fondul de salarii s-a majorat de aproape trei ori.
Sistemul sanitar nu a fost singurul în care s-au făcut angajări pe perioadă determinată pe perioada stării de urgență și de alertă. Deși s-a încercat ținerea în low profile a acestui lucru, Jandarmeria a încadrat masiv personal fără concurs pentru majorarea consistentă a efectivelor. Surse din cadrul instituției ne spun că a existat și încă există o îngrijorare accentuată în rândul autorităților referitoare la izbucnirea unor revolte ale populației, care nu va mai accepta măsurile restrictive impuse. În principal s-a mers pe rechemarea în unități a foștilor jandarmi, însă puțini dintre aceștia au fost dispuși să se angajeze pe o perioadă determinată. Rechemarea acestora ar fi însemnat o preluare rapidă a atribuțiilor, fără a mai fi necesară o perioadă de instruire. Astfel că, singura soluție a rămas angajarea din sursă externă, condițiile fiind aici minimale. Ca să obții un post temporar la Jandarmerie trebuie să ai cetățenie română și domiciliul în țară, să cunoști limba română, să ai capacitate deplină de exercițiu, să fii apt medical, fizic și psihic, să ai minim 18 ani și un comportament corespunzător cerințelor de conduită admise şi practicate în societate și să nu fi avut antecedente penale.
S-a triplat bugetul de salarii
Potrivit datelor oficiale de pe site-ul Jandarmeriei Române, bugetul alocat salariilor din sistem aproape s-a triplat din aprilie 2020 până în noiembrie 2020. Astfel, dacă în aprilie 2020 cheltuielile de personal însumau 16.292.023 lei, în luna noiembrie a anului trecut aceleași cheltuieli au sărit la 45.318.616 lei. La capitolul cheltuielilor curente, diferențele sunt și mai șocante. Astfel, dacă în aprilie 2020 totalul cheltuielilor curente era de 21.630.284 lei, în noiembrie 2020 aceste cheltuieli au explodat, ajungând la 107.701.640 lei. Pe lângă fondul de salarii, cele mai mari creșteri s-au înregistrat la capitolul bunuri și servicii, care au crescut de cinci ori, la carburanți, care s-au majorat de peste trei ori și la poștă, telecomunicații, radio, tv și internet, care au crescut de trei ori.
Fluctuații ciudate la salarii
În decembrie 2019 salariile ofițerilor cu funcții de comandă de la Jandarmeria Română atingeau un maxim de 8.751 de lei, iar al ofițerilor fără funcții de comandă, un maxim de 5.641 lei. În aceeași lună, minimul unui subofițer era de 1.936 lei, iar maximul, de 3.681 lei. În ianuarie 2020, maximul ofițerilor cu funcții de comandă a depășit 16.000 de lei, iar al ofițerilor fără comandă a fost de peste 14.500 de lei. Salariile au fost majorate semnificativ și la subofițeri, astfel că, în ianuarie 2020 maximul acestora a depășit 9.000 de lei. În luna martie a anului trecut, au crescut salariile ofițerilor cu funcții de comandă, la un maxim de peste 17.000 și au scăzut salariile ofițerilor fără funcții de comandă, la un maxim de puțin peste 11.000 lei, și ale subofițerilor, la un maxim de aproape 5.000 de lei. În octombrie 2020, ultima lună raportată pe site-ul Jandarmeriei Române, salariile maxime ale ofițerilor cu funcții de comandă au scăzut la aproape 10.000 lei, ale ofițerilor fără comandă, la puțin circa 7.000 de lei, iar ale subofițerilor la un maxim de 4.192 lei.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: