GENERAL

Angajat de la crematoriu incinerat din greșeală, după ce adormise la serviciu!

Un angajat al unui crematoriu din Texas a fost incinerat din greșeală de către unul dintre colegii de serviciu, după ce adormise la locul de muncă. Potrivit departamentului de poliție din Beaumont, Henri Paul Johnson, în vârstă de 48 de ani, a decis să tragă un pui de somn pe o targă, după o tură prelungită de peste 12 ore.

În timp ce dormea, un alt angajat l-a confundat cu cadavrul unei victime decedate într-un accident de mașină și l-a transportat la crematoriu. Înainte ca cineva să poată observa greșeala, victima confuziei fusese deja expus la temperaturi cuprinse între 1400 și 1800 de grade Fahrenheit și transformat la cenușă.

Și ea angajată a crematoriului din Jefferson County, Jenna Davis, una dintre colegele lui Henri Johnson, spune că l-a auzit pe acesta urlând aproximativ 2 minute după activarea crematoriului: „La început, nu am înțeles de unde provine sunetul. Când ne-am dat seama ce se întâmplă, era prea târziu. Am închis sistemul de ardere, dar era deja prea târziu. ”

Doamna Davis susține că tânărul coleg care a provocat accidentul este un angajat fără experiență care a uitat să verifice eticheta degetelor pentru a se asigura că incinerează cadavrul potrivit.

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte din cauza morții domnului Johnson. Anchetatorii nu au exclus posibilitatea de a depune acuzații penale împotriva angajatului care i-a provocat moartea.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.