Ani grei de INCHISOARE pentru un grup de “neo-nazisti” austrieci
Şapte austrieci, cu vârste între 23 şi 33 de ani, membri ai organizaţiei naţionaliste autonome Objekt 21, au primit pedepse de până la 6 ani de închisoare pentru că au făcut “apologia nazismului”. Sentinţa a fost dată luni iar judecătorul a dorit ca cei condamnaţi să fie “un exemplu”. Inculpaţii au fost acuzaţi şi de incendierea unor proprietăţi, deţinere ilegală de arme, trafic de droguri şi proxenetism. Promovarea naţional-socialismului este ilegală în Austria încă din 1947 iar pedepsele pentru acest gen de infracţiuni variază de la amenzi usturătoare până la ani grei de temniţă.
Printre probele procurorilor s-au numărat şi nişte filmări în care apăreau membrii grupului în timp ce salutau cu braţul drept ridicat.
Poliţia susţine că organizaţia Object 21 a menţinut un “regim de teroare” în zonele unde activa, mai ales în partea de nord a Austriei. Membrii importanţi ai grupării se aflau sub supravegherea autorităţilor din 2009.
Toţi cei şapte, care au primit pedepse de la 18 luni de închisoare la 6 ani, s-au declarat nevinovaţi şi au anunţat că vor face apel. Sursa: FrontPress.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: