Anul 2016 – momentul în care vom pierde și iluzia suveranității de stat
În ceasul al doisprezecelea trebuie să fim realiști: România nu mai este stat suveran și asta nu de ieri de azi, ci de peste 25 de ani. Fie că vorbim de Washington sau de Bruxelles, este clar că deciziile sunt luate în altă parte, iar guvernatorii de la București, care ocupă abuziv Cotroceniul sau Palatul Victoria, primesc programele de guvernare în plic. Cumva, ne-am obișnuit cu această stare de fapt, dar nimeni nu vorbește despre ea deși mulți sunt conștienți. Marea păcăleală este însă pusă în scenă, în mod evident, de televiziuni care ne prezintă știri, dar nu ne dau informații, care fac talk-show-uri, dar invitații nu comunică nimic și care, în final, sunt la fel de libere ca patronii lor.
În acest microunivers controlat, numit România, suntem zilnic anunțați că, deși nu se vede, trăim mai bine, facem parte din lumea bună (UE, NATO) și că, în general, ne va fi și mai bine dacă suntem ascultători. Tot ce trebuia să facem a fost să vindem. Ca să ne integrăm am început ușor, am vândut industria, apoi resursele, pădurile și acum pământul arabil. Dar asta nu este tot, au început să ne ceară să renunțăm și la istorie, la credință și în final la noi înșine. Acum, ne-au luat tot.
Suveranitatea am cedat-o de bună voie la integrare, dar am fost convinși că, de fapt, ea este mai puternică. Media și liderii de opinie ne-au convins că suntem unde trebuie și că așa e normal, să decidă alții pentru tine, cel puțin o perioadă, până învățăm noi cum. Astfel, românii trăiesc fericiți cu această iluzie a suveranității. Facem parade de ziua națională, ba chiar se organizează și alegeri, totul pentru a întreține iluzia, dar conform ultimelor directive, curând se va spulbera și această fantasmă.
Ultimele ordine
Comisia Europeană a propus înfiinţarea unei noi agenţii pentru securizarea frontierelor externe, cu forţe terestre şi navale care vor putea desfăşura operaţiuni, chiar dacă guvernul unui stat va avea obiecţii.
România este vizată de această măsură, fiind ţară de graniţă a Uniunii Europene. Măsura de înființare a acestei agenții va reprezenta cel mai mare transfer de suveranitate de la crearea zonei euro, în anul 1999. Chiar dacă statele membre vor fi consultate, nu vor avea posibilitatea de a bloca prin veto o decizie unilaterală a Comisiei Europene de a mobiliza efective la frontiere.
Decizia Uniunii Europene arată clar că ne îndreptăm spre un stat european condus de o elită formată din birocrați, fără idei și personalitate, dar foarte reci și calculați. Suveranitatatea statelor naționale din UE pare deja foarte departe. Să spui că îți iubești țara și că merită să lupți pentru ea te face deja extremist. Partidele eurosceptice sunt distruse unul câte unul iar impunerea unor instituți suprastale de forță în virtutea apărării granițelor este cel mai vechi truc din carte, folosit atât de des în istorie – pericolul extern. Da, pericolul extern este consistent dar ce facem cu pericolul intern, cel care ne amăgește, ne consumă și ne condamnă la uniformizare.
Autor: Alexandru David
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: