ANUNT de ULTIMA ORA din partea lui DRAGNEA – Toti ROMANII sunt INTERESATI de noile schimbari
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat că proiectul de buget pe 2018 ar putea fi adoptat în Guvern pe 29 noiembrie, urmând ca, după Ziua Naţională a României, să înceapă dezbaterea în comisiile parlamentare.
„Am vorbit cu colegii din Guvern şi în coaliţie. Ei, practic, au finalizat proiectul de buget. Este o procedură în care trebuie să respecte hotărârea privind stabilirea salariului minim, care este în transparenţă decizională, şi se pare că ziua în care se împlineşte acest termen şi poate deveni ziua în care se adoptă actul normativ necesar, inclusiv proiectul de lege al bugetului, să fie 29 noiembrie”, a spus Liviu Dragnea, la Parlament.
El a adăugat că în săptămâna de după Ziua Naţională a României ar putea începe dezbaterile în comisiile parlamentare.
„Anul acesta îmi aduc aminte că am adoptat foarte repede bugetul (în Parlament – n.r.). Odată venit (în Parlament -n.r.), o să facem calendarul atunci. Probabil că, dacă vine pe 29 noiembrie, zilele care vor curge după acea depunere vor fi zile de depunere a amendamentelor, urmând ca săptămâna de după sărbătoarea naţională să înceapă discuţiile în comisii”, a subliniat Liviu Dragnea.(sursa: observator.tv)
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: