GENERAL

Anunț IMPORTANT! Află dacă vei avea căldură la iarnă

Reprezentanții companiei de stat Romgaz au vorbit pentru Capital despre situația stocurilor de gaze naturale necesare în această iarnă.

România are suficiente gaze necesare consumului la nivelul ţării pentru această iarnă, a declarat luni pentru Capital Adrian Volintiru, director general al Romgaz.

”Avem mai mult decât programul minim (de înmagazinare, n.r.), decât obligaţia minimă. Adică 1,9 miliarde metri cubi (de gaze, n.r.) sunt în prezent înmagazinaţi, la o obligaţie de 1,7 miliarde metri cubi. Iar Romgaz are 468 milioane metri cubi înmagazinaţi, la o obligaţie de 365 miloane metri cubi. Dar tor procesul de extragere al gazelor este un proces continuu. Trebuie să depui toate eforturile să creşti producţia şi să ai suficiente stocuri sau surse de aprovizionare”, a precizat Adrian Volintiru.

El afirmă că, per total, a fost depăşită obligaţia naţională privind stocul de înmagazinare.

Întrebat dacă vor ajunge gazele din depozite la iarnă, el a răspuns: ”Eu zic că da, fără discuţie”.

”Suntem foarte atenţi la asta, Ministerul Energiei e foarte atent la asta. Aproape bisăptămânal avem întâlniri în care vedem ce mai trebuie, cum mai trebuie, cât ar putea să dea un operator economic sau alt jucător din piaţă şi se păstrează foarte toată siguranţa, în ideea de a avea o siguranţă cât mai mare”, a punctat reprezentantul Romgaz.

Romgaz operează şase depozite la nivel naţional, cu o capacitate totală de lucru de 2,92 miliarde metri cubi, şi deţine un pachet de 41% din operatorul Depomureş (capacitate de 0,3 miliarde de metri cubi), în asociere cu Engie.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.