NATIONALSTIRI

Anunț important al Poliţiei Române! Termenul limită este 22 ianuarie

Vești bune pentru românii care vor să intre în rândurile Poliției Române, după ce autorităție au anunțat că scot la concurs sute de posturi în toată țara. Termenul limită de înscriere este 22 ianuarie 2019.

Un număr de 290 de posturi în Poliţia Română au fost scoase la concurs prin încadrare directă. Posturile sunt disponibile în mai multe domenii, iar înscrierile se fac la sediile unităţilor de poliţie care au scos posturile la concurs, până în 22 ianuarie.

Anunţul Poliţiei Române spune că persoanele care îşi doresc o carieră în instituţie se pot înscrie la concursurile organizate pentru ocuparea a 290 de posturi, prin încadrare directă. Înscrierile se fac la sediile unităţilor de poliţie care au scos posturile la concurs, până în 22 ianuarie.

Dosarul de înscriere trebuie să fie complet până la această dată, ulterior nemaiputând fi depuse documente.

Din totalul acestora, 289 de posturi sunt cu încadrare din sursă externă, iar un post urmează a fi ocupat prin reîncadrare. Posturile scoase la concurs sunt atât de ofiţer (219), cât şi de agent (18+1 reîncadrare) şi personal contractual (52).

Astfel, sunt scoase la concurs posturi în domenii precum criminalistică, investigaţii criminale, economic, combaterea criminalităţii organizate, comunicare şi relaţii publice, logistică, secretariat, resurse umane, intervenţii şi acţiuni speciale, cazier judiciar, statistică şi evidenţă operativă, poliţie rutieră, psihologie.

Pentru a putea participa la concursul Poliţiei Române, candidaţii trebuie să îndeplinească toate condiţiile legale specificate în anunţ, precum şi cerinţele specifice pentru fiecare post.

Informaţii complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condiţii de participare, documente necesare şi modalităţile de desfăşurare a concursurilor se găsesc la https://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs şi pe site-urile unităţilor teritoriale de poliţie.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.