ANUNȚ IMPORTANT PENTRU TOȚI ȘOFERII: Planul Big-Brother al MAI. Polițiștii, înlocuiți de Predoiu cu camere video
Cu un deficit de 25.000 de oameni în MAI, ministrul Cătălin Predoiu vrea să implementeze amenzile automate prin camerele video fixe amplasate în intersecții și pe marginea șoselelor.
Conducerea Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), arată că măsura este imposibil de aplicat, în condițiile în care angajații MAI trebuie să întocmească cel puțin o mie de procese verbale pe zi.
Pachetul legislativ elaborat de ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, generează tot mai multe controverse. Polițiștii spun că măsura amenzilor automate, generate de camerele video fixe, este imposibil de aplicat, în condițiile în care tot polițiștii sunt cei care trebuie să întocmească procesele verbale.
”Avem camerele video pe care le vor instala la anul și care vor sancționa automat participanții la trafic care încalcă regulile de circulație. Gândiți-vă că, nefiind polițiști în intersecții și în trafic, multă lume va încălca regulile de circulație. Dacă avem 1.000 de fapte pe zi, constatate de camerele video, cine va gestiona 1.000 de procese verbale pe zi? Polițistul trebuie să îi solicite proprietarului mașinii să îi dea datele de identificare ale celui care a condus mașina, apoi să facă procesul-verbal. Cât personal ne trebuie pentru a acoperi o mie de procese verbale pe zi, când noi deja avem un deficit major în sistem? E o măsură care nu se va putea aplica”, ne-a declarat Mihai Zlat, vicepreședintele SNPPC.
Conducerea MAI susține însă că, pe măsura dezvoltării sistemelor informatice, e-SIGUR se poate interconecta, în condiţiile stabilite prin lege, cu alte sisteme de monitorizare şi control, în scopul furnizării către acestea a datelor de monitorizare a traficului rutier. ”Utilizarea capabilităților administrației publice locale pentru constatarea unor abateri grave la regimul rutier va consolida gradul de disciplină în trafic. Mai mult, utilizarea resurselor umane angrenate în aplicarea legii va fi îndreptată către acele fapte ce nu pot fi constatate cu sisteme fixe, precum conducerea autovehiculelor sub influența alcoolului și drogurilor”, arată MAI.
Control absolut
Potrivit proiectului de ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative în scopul creșterii siguranței rutiere, din pachetul legislativ al ministrului Cătălin Predoiu, Poliția Română va avea dreptul de a prelucra datele de monitorizare a traficului rutier, colectate de administratorii drumurilor publice de interes județean și local cu ajutorul unor mijloace tehnice instalate pe drumurile pe care le administrează.
”Poliția Română primește de la administratorii drumurilor publice de interes județean și local, automat, prin intermediul unor sisteme de comunicații securizate, semnalări și datele de monitorizare a traficului aferente acestora care privesc posibila încălcare a normelor de circulație pe drumurile publice. Acestea vizează posibile încălcări ale limitei maxime admise de viteză pentru categoria de vehicul pe un anumit sector de drum, ale semnificației culorii roșii a semaforului, ale trecerii la nivel cu calea ferată, precum și ale interdicției de a adopta un comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice”, se precizează în proiectul de act normativ.
Românii, transformați în turnători
Totodată, proiectul prevede că polițistul rutier poate constata contravenții și cu ocazia verificării unei sesizări cu privire la o posibilă faptă de nerespectare a unei reguli de circulație de către un conducător de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, a cărei producere a fost percepută de către un alt participant la trafic și surprinsă de acesta într-o înregistrare audio-video sau video, după caz. ”În esență, soluția propusă urmărește implicarea societății civile în procesul de semnalare a unor abateri grave la regimul rutier, pentru a
consolida gradul de disciplină în trafic. În concret, se propune extinderea modalității de constatare a contravențiilor la regimul circulației pe drumurile publice, în sensul instituirii unui mecanism prin care participanții la trafic pot depune sesizări cu privire la posibile încălcări ale regulilor de circulație surprinse în înregistrări audio-video, după caz”, susține Ministerul Afacerilor Interne.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: