ECONOMIC

Anunț important! Se fac mii de angajări! Ce domeniu e vizat!

Un anunț important a fost făcut, luni, de un înalt oficial român. Acesta a anunțat că se fac mii de angajări în acest an. Decizia a fost anunțată în clipa în care a fost aprobat bugetul instituției și vine în contextul deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului UE.

În MAI se fac mii de angajări. Anunţul a fost făcut de ministrul Carmen Dan care a spus de ce este nevoie de aceste angajari de personal. Astfel, vor fi încadrate peste 6.300 de persoane, aproximativ 5.700 vor proveni din şcolile de agenţi şi de subofiţeri şi peste 600 fiind ofiţeri absolvenţi ai Academiei de Poliţie, ceea ce presupune şi o alocare de 61,5 milioane de lei, a anunţat luni, ministrul de Interne, Carmen Dan.

„În anul 2019, continuăm politica de reducere a deficitului de personal şi aici fac precizarea că, în acest an, vom încadra peste 6.300 de oameni, aproximativ 5.700 de persoane care vor veni dinspre şcolile de agenţi şi de subofiţeri şi peste 600 de ofiţeri absolvenţi ai Academiei de Poliţie, ceea ce presupune şi un fond în valoare de 61,5 milioane de lei. În plus, încadrare din sursă externă pentru cele 1.871 de posturi pentru care a fost aprobată deblocarea prin memorandum. (…) Continuăm, de asemenea, demersurile pentru creşterea gradului de dotare cu mijloace de protecţie specifice şi asigurarea muniţiei pentru misiuni şi antrenament, obiectiv pentru care propunem alocarea de fonduri de 105 milioane de lei. În zona operativă, avem 72.000 de persoane pentru care este nevoie de schimbarea armamentului care are un grad de uzură ridicat şi constituie în acest moment, spun eu, deja un pericol. În concluzie, înzestrarea în acest domeniu, dar şi echiparea cu mijloace de protecţie pentru angajaţii ministerului este o responsabilitate foarte importantă pentru noi”, a spus Carmen Dan, la dezbaterile pe buget din comisiile parlamentare reunite pentru apărare, atunci când a făcut referire la politica de angajari. Ea a adăugat că pentru îndeplinirea atribuţiilor ce revin MAI pe parcursul deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului UE, inclusiv în zona de asigurare a securităţii celor peste 200 de evenimente care au loc în ţara noastră în această perioadă, s-a estimat că este nevoie de aproximativ 19,5 milioane de lei.

„O altă prioritate despre care vreau să vorbesc rămâne îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi a centrelor de pregătire a angajaţilor, sens în care vom continua lucrările de consolidare şi reabilitare a sediilor unităţilor ministerului, inclusiv în zona deservită de instituţiile prefectului şi, practic, pentru aceste investiţii am propus suma de 127 de milioane de lei, din care pentru instituţiile prefectului 6,1 milioane de lei. Continuăm în acest an procesul de înnoire a parcului auto, vrem în plus să introducem un nou concept de autospecială de patrulare care asigură protecţia poliţiştilor, prin delimitarea zonei în care aceştia stau de zona destinată persoanelor reţinute, care de multe ori au manifestări violente. Avem în derulare un proiect pilot în Bucureşti, însă vrem să mergem mai departe cu acest proiect prin achiziţia a 2.000 de autospeciale de acest tip şi pentru acest obiectiv avem alocată o sumă de 80 de milioane de lei din venituri proprii”, a menţionat ministrul Carmen Dan, citat de dcnews.

Potrivit proiectului de buget pe 2019 transmis Parlamentului de Guvern, bugetul propus pentru MAI este de 18.467.209.000 de lei, cu 21,50% mai mare faţă de cel de anul trecut. Nu a fost adoptat niciun amendament.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.