Anunț neașteptat despre pensii! Se anunță creșteri spectaculoase!
Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă, a vorbit la Antena 3 despre bugetul pe 2019, menționând ce pensii vor avea. Consilierul premierului a spus că, cel mai probabil, proiectul de buget va fi aprobat până vinerea viitoare.
Consilierul premierului Darius Vâlcov a făcut un anunţ important despre pensii, spuând ce se întâmplă cu aceste venituri în foarte scurt timp. El a precizat că punctul de pensie ca creşte cu 15% începând cu 1 septembrie. În afară de pensii, Darius Vâlcov a făcut comentarii şi despre creşterile privind salariu mediu. “La pensii, avem două lucruri foarte importante. De la 1 septembrie, pensia minimă, aceea pe care o iau aproape 300 de mii de persoane, de la 400 de lei a urcat la 640 şi acum va ajunge 700 de lei de la 1 septembrie. Iar punctul de pensie va creşte cu 15% tot de la 1 septembrie. Adică de la 1100 se va ajunge la 1265 de lei. Asta e foarte important pentru pensionari de ştiut”, a declarat Darius Vâlcov la Antena 3.
În afară de pensii, Darius Vâlcov a făcut comentarii şi despre creşterile privind salariu mediu. El a menţionat că salariul mediu net va fi de aproximativ 3100 de lei anul acesta. „Cel mai important lucru pe care trebuie să-l ştie oamenii este că salariul mediu net anul acesta va fi aproximativ 3100 de lei. Asta înseamnă o creştere de 50% faţă de 2016, când era aproximativ 2000 de lei. Asta înseamnă că pe medie, în ultimii trei ani de zile, salariul tuturor românilor, tuturor celor care au contracte de muncă a crescut cu 50%, dar pe medie. Toate aceste lucruri s-au întâmplat şi se întâmplă în condiţiile în care pentru cei doi ani care despart 2016 de 2019, deci pentru anul 2017 şi 2018, cumulat inflaţia a fost mai mică de 5%. Deci ceea ce a rămas oamenilor după doi ani şi jumătate e o diferenţă medie între 50 şi 5%, deci 45%. Una e când vorbim de salariul mediu public şi alta e când vorbim de salariul mediu privat. Salariul mediu privat e undeva la 30% pentru aceşti doi ani şi jumătate, iar cel public se apropie de 80%”, a spus Darius Vâlcov.
„E clar că sunt frustrări şi e clar că nu e normal, dar asta nu înseamnă că statul trebuie să stea după mediul privat. Dacă, de exemplu, într-o agenţie de presă sau într-o televiziune a statului, salariile sunt aproximativ egale cu cele din mediul privat, ceea ce înseamnă că mediul privat recompensează bine pe acest sector. Hai să ne gândim la Sănătate. Avem 680 de spitale, între care 305 la privat şi 375 la public. Deci la spitale, doctorii sunt mult mai bine plătiţi la stat decât la privat. Probabil salariile ar trebui să fie şi la privat la fel de mari, dar şi serviciile ar trebui să fie la public ca la privat”, a mai spus Darius Vâlcov.
„Nimeni nu garantează că dacă o altă formaţiune politică vine şi are o altă viziune, spune că consideră că s-au dat prea mulţi bani în această zonă a asistenţei sociale, a pensiilor.. poate să vină PNL să spună că anulează legea pensiilor şi a salarizării şi ne întoarcem la momentul 2016.. atunci probabil ai cinci milioane şi ceva de pensionari şi încă un milion şi jumătate de salariaţi care vor reacţiona”, a punctat consilierul premierului.
„Nimeni nu garantează că dacă o altă formaţiune politică vine şi are o altă viziune, spune că consideră că s-au dat prea mulţi bani în această zonă a asistenţei sociale, a pensiilor.. poate să vină PNL să spună că anulează legea pensiilor şi a salarizării şi ne întoarcem la momentul 2016.. atunci probabil ai cinci milioane şi ceva de pensionari şi încă un milion şi jumătate de salariaţi care vor reacţiona”, a punctat consilierul premierului.
Darius Vâlcov a spus că pentru Educaţie este prevăzută o sumă de 30 de miliarde de lei, fiind cu 10 miliarde în plus faţă de anul precedent. Aeştia se vor duce către programe şi investiţii. „Ce trebuie să mai ştie despre acest buget populaţia şi ar trebui să ceară anul acesta autorităţilor. Dacă anul trecut s-au alocat 20 de miliarde de lei pentru Educaţie, anul acesta se alocă 30 de miliarde. Aceste 10 miliarde în plus se duc către programe şi investiţii. Toate cele 1466 de şcoli vor primi 10 mii de euro pentru a-şi achiziţiona o toaletă modernă, mobilă. Mă refer la cele care au grupuri sanitare în curte, sunt enorm de multe. O altă zonă este cea a dotării cu table inteligente. În toate şcolile sunt prevăzuţi bani ca în toate clasele să intre table inteligente. Și să se dea tablete la toţi copiii ca să nu mai existe această problemă a manualelor”, a conchis Darius Vâlcov.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: