Anunț oficial de la ANAF. Peste un milion de conturi sunt vizate. Va fi prapad!
Fiscul va începe să ia bani din conturile românilor cu datorii, după ce anul trecut a blocat peste un milion de conturi. Astfel, românii care nu și-au plătit impozitele, taxele sau alte contribuții la timp vor fi executați silit, după ce în 2019 le-au fost puse popriri pe conturi.
ANAF a pus în primele 11 luni ale anului 2019 popriri pe aproximativ un milion de conturi ale persoanelor care nu și-au plătit datoriile la stat. Suma colectată reprezintă, însă puțin peste o cincime din cât i se datora. Drept urmare în 2020 se vor lua primele măsuri de executare silită.
”În perioada 01.01.2019 – 30.11.2019, ANAF a emis 954.657 adrese de înfiinţare a popririlor asupra conturilor bancare, atât pentru persoane fizice cât şi juridice. Valoarea totală a creanţelor cuprinse în adresele de înfiinţare a popririlor bancare emise în perioada 01.01.2019 – 30.11.2019 a fost de 14.950,26 mil lei, iar valoarea totală colectată a fost de 3.094,96 mil lei. Potrivit prevederilor Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, organele fiscale teritoriale aplică măsurile de executare silită pentru recuperarea obligaţiilor fiscale restante, reprezentând impozite, taxe, contribuţii, etc. Informaţiile detaliate pe tipul impozitului, taxei, contribuţiei, etc pentru care au fost înfiinţate popriri sunt gestionate la nivelul organului fiscal, care administrează contribuabilii pentru care s-au început măsurile de executare silită”, se arată într-un comuinicat emis de ANAF.
Angajații Fiscului, au declarat, însă în contextul concendierilor anunțate de ministrul Finanțelor, Florin Cîțu că iminenta restructurare îi împiedică să-și îndeplinească sarcinile de serviciu legate de colectarea veniturilor la bugetul de stat. Reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) va fi finalizată până în vară, urmând să fie concediate peste 2.000 de persoane, a anunţat recent ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, precizând că odată cu informatizarea instituţiei nu va mai fi nevoie de atât de mult personal.
Reorganizarea ANAF înseamnă, în acelaşi timp, eliminarea a 150 de posturi de conducere şi a aproape 2.000 de posturi din structură. De asemenea, înseamnă Antifrauda care trece sub Inspecţia Fiscală, deci trei vicepreşedinţi în loc de patru.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: