GENERAL

Anunț șocant al fostei soții: Vladimir Putin a MURIT

v1

Fosta soție a lui Putin a declarat într-un interviu că fostul său soț este mort de câtva timp. Ludmila Putin a mai declarat că ea, împreună cu fiicele lor, au refuzat să joace rolul infam, propus de către elitele care conduc lumea, adică acela de a fi în continuare prima doamnă a Rusie, alături de sosia acestuia.

Ludmila a mai declarat că viața alături de Vladimir Putin a fost un infern. Umilințe, bătăi, narcotice, toate acestea au făcut parte din viața sa. Am fost o prizonieră, spune Ludmila. Acum, ea se teme că viața ei și a celor două fiice este în pericol.

În ceea ce privește evenimentul dispariției lui Putin, ea susține că în acea noapte, Putin a stat de vorbă cu fiicele sale, după care a dispărut și nu s-a mai întors acasă. După dispariția lui Putin, ea a fost amenințată, casa răvășită de numeroșii agenți care au controlat fiecare bucată de hârtie. Aceștia au sfătuit-o să tacă, pentru că altfel va muri.

Dispariția și implicit eliminarea lui Putin, au fost gândite de mult timp. În acest sens au fost pregătite pentru a lua locul lui Putin mai multe sosii. Când una dintre ele a ajuns la performanța dorită de elitiști, Putin a fost înlăturat.

Pentru că ea nu a acceptat rolul de soție a unei sosii, elitiștii au inventat divorțul lui Putin de Ludmila.

În prezent, Ludmila și cele două fiice ale sale, trăiesc în străinătate, sub identități false. Ea susține că în Rusia a fost pregătită o sosie și pentru ea. O perioadă de timp, Putin nu a mai apărut în public, situație care a ridicat multe semne de întrebare în lumea politică.

După apariția sa, din 15 martie 2015, rumorile s-au amplificat. Cel care a apărut în public, este cu adevărat Putin?

Absența lui Putin a fost pusă pe seama faptului că el a fost bolnav, sau că a devenit tatăl unui bebeluș.

Cu toate acestea, mulți politicieni, dar și prieteni de-ai lui Putin, au observat că persoana care s-a prezentat ca fiind Putin, în carne și oase, este diferită față de cel pe care l-au cunoscut.

Jurnalista Tania Rahmanova susține că la Kremlin a avut loc o lovitură de stat, după moartea opozantului său, Nemțsov. Jurnalista a mai declarat că ne rămâne ce ne rămâne, adică o sosie. Putin, ca fost ofițer al KGB, poate că devenise prin uriașa sa putere incomod pentru o parte din elita rusească, dar și mondială.

Este știut faptul că mulți președinți de stat au avut sosii, pe care le foloseau atunci când ei veneau în contact cu mulțimea și pericolul unui atentat era major. Alexei Navalnîi, unul dintre opozanții lui Putin, a declarat într-un interviu că la Minsk, februarie 2015, nu a fost Putin, ci una dintre sosiile sale.

Comportamentul ciudat, diferențe mari în înfăţişare și gesturi, dar și o cicatrice pe care sosia o are deasupra sprâncenei, i-au făcut pe mulți participanți, să-i dea dreptate lui Navalnîi. Stalin a fost unul dintre președinții cu cele mai multe sosii. Istoricii susțin că el ieșea foarte rar în public, preferând să trimită o sosie de a sa, la evenimente care se organizau în contact cu mulțimea.

CITESTE SI: A murit Vladimir Putin?

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.