GENERAL

Anunţul care ne dă fiori: Rusia acuză direct România

Rusia acuză direct România, dar și alte state că ar fi trimis mercenari să lupte alături de armata ucraineană. Declarațiile vin după ce armata lui Vladimir Putin a fost acuzată că recrutează mercenari din Siria.

Propaganda rusă a lui Vladimir Putin acuză România că alături de Polonia, Statele Unite și Canada ar fi trimis cei mai mulți mercenari să lupte alături de armata ucrainenea. Anunțul a fost făcut de Ministerul rus al Apărării, citat de agenția de presă Tass.

Primele acuzații ale Rusiei despre acest subiect au fost lansate duminică însă atunci a fost anunțat doar un număr total al luptătorilor, iar declarațiile au vizat doar Polonia.

Acuzații directe
Luni, 18 aprilie, agenția Tass a complet cu informații noi care ar fi fost furnizate de purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konașenkov. Acesta acuză că regimul de la Kiev ar fi recrutat 6.824 de mercenari străini din 63 de țări.

„Aproximativ 1.500 de mercenari au sosit din Statele Unite, Canada și România. Până la 300 de oameni din Marea Britanie și Georgia (din fiecare țară). 193 de oameni au sosit din zonele controlate de Turcia în Siria”, a decarat Igor Konașenkov, potrivit sursei citate.

Rusia mai susține și că ar fi ucis peste 1.000 de „mercenari” străini, în timp ce alți 912 ar fi refuzat să ia parte la ostilități și ar fi fugit din Ucraina.

„Au venit în Ucraina pentru a câștiga bani ucigând slavi. Prin urmare, cel mai bun lucru care îi așteaptă este răspunderea penală și pedepse lungi cu închisoarea”, a spus Igor Konașenkov.

Rușii recrutează mercenari din Siria
Declarațiile rușilor vin după ce serviciile de informații ale Ucrainei, dar și cele occidentale au acuzat Moscova că recrutează mercenari din Siria. Ofițerii ucraineni de informații au raportat că ocupanții ruși au deschis în Siria 14 centre de recrutare a mercenarilor pentru războiul împotriva Ucrainei. Federația Rusă a adunat deja mii de mercenari sirieni în rândurile forțelor de ocupație, în special membri ai așa-numitei Forțe Naționale de Apărare și unități ale corpului 5 al armatei siriene. Se presupune că sirienii vor folosi artilerie grea și arme cu lunetă împotriva ucrainenilor. De asemenea, Ucraina deţine informații potrivit cărora Federația Rusă antrenează mercenari libieni pentru a-i trimite să participe la ostilitățile din Ucraina.

Rusia ar urma să plătească mercenarilor străini un salariu lunar care porneşte de la 300 de dolari şi poate ajunge până la 600 de dolari, conform RADOR.

Sursa: evz.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.