GENERAL

Anunțul lui Ludovic Orban pentru toți românii este CLAR: Sub nicio forma!


Românii abia aşteaptă redeschiderea bisericilor pentru a putea merge din nou la slujbe. Premierul Orban le mai domoleşte însă puţin entuziasmul. Slujbele nu vor mai putea fi organizate ca şi până acum.

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni seara, că slujbele religioase nu se vor organiza în interiorul bisericilor şi a evitat să precizeze dacă se ia în calcul o altă reglementare în privinţa linguriţei de împărtăşanie.

Într-o emisiune la Digi 24, întrebat dacă sunt discuţii legate de organizarea slujbelor religioase în interiorul bisericilor, prim-ministrul a răspuns: „Asta sub nicio formă!”.

În privinţa reglementărilor privind folosirea linguriţei de împărtăşanie, şeful Executivului a arătat că acestea au la bază eliminarea riscului de transmitere a virusului.

„Aici nu mă pricep, sincer şi ce a apărut în spaţiul public ca şi norme care sunt gândite de la nivelul Institutului Naţional de Sănătate Publică şi al comisiei care funcţionează la nivelul Ministerului Sănătăţii sunt chestiuni care au la bază eliminarea riscului de transmitere a virusului”, a spus Ludovic Orban, potrivit Agerpres.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.