GENERAL

Anunțul ministrului de Interne. A fost DAT AFARA la 4 zile după ce și-a preluat mandatul!

A fost dat afară la 4 zile după ce și-a preluat mandatul! Anunțul a fost făcut de ministrul de Interne, Lucian Bode, care a explicat că la 4 zile de la preluarea mandatului a aflat că Laurenţiu Cazan a fost împuternicit la comanda IJJ Prahova, decizie faţă de care și-a exprimat dezacordul.

”Salut decizia conducerii Jandarmeriei Române de a înceta împuternicirea lt. col. Laurenţiu Cazan de la conducerea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova. Înţeleg complexitatea şi importanţa pe care MAI o are, atât din postura de Ministru al Afacerilor Interne, cât şi ca simplu cetăţean. Sunt convins că profesionalismul, implicarea pentru a garanta cetăţenilor o societate sigură caracterizează fiecare angajat, indiferent de funcţie sau de linia de activitate.

În acelaşi timp, sunt conştient că sunt şi excepţii, care trebuie sancţionate”, a scris, luni, pe Facebook, Lucian Bode.

El a susținut că se va implica pentru ca ”imaginea tuturor structurilor din MAI să reflecte calităţile şi adevărata valoare a personalului, fie că este vorba de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră sau pompieri”.

Mi-am exprimat dezacordul
”Prin urmare, nu voi lăsa necorectate acele erori sau situaţii care declanşează dispute publice, din cauza cărora imaginea acestor instituţii fundamentale ale statului român ar putea avea de suferit. Pe 28 decembrie, la 4 zile de la preluarea mandatului de Ministru al Afacerilor Interne, am aflat că lt. col. Cazan Laurenţiu a fost împuternicit la comanda Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova. Am cerut explicaţii conducerii Jandarmeriei Române şi am fost informat că decizia de împuternicire a fost semnată pe 21 decembrie, decizie faţă de care mi-am exprimat dezacordul”, a mai scris Bode.

Potrivit ministrului, încă din 28 decembrie a putat discuţii cu prim-ministrul României şi cu liderii coaliţiei de guvernământ cărora le-a expus punctul de vedere în legătură cu acest caz.

”Mulţumesc tuturor celor cu care am discutat şi au înţeles să nu comunice public pe acest subiect până la momentul luării unei decizii”, a mai scris Bode.

Locotenent colonelul Laurenţiu Cazan, unul dintre coordonatorii acţiunii jandarmilor în timpul mitingului din 10 august 2018, s-a retras de la conducerea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Prahova, unde fusese împuternicit pentru şase luni. Jandarmeria Română a anunţat că el urmează să îndeplinească atribuţiile avute înainte de această împuternicire.

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.