Anuntul momentului vine de la Zelenski. Lovitură pentru Vladimir Putin
Volodimir Zelenski a făcut un anunţ care i-a cutremurat pe generalii ruşi de la Kremlin şi reprezintă o lovitură dură pentru Vladimir Putin.
Rusia a pierdut de la începutul războiului din Ucraina şi până în prezent 27.000 de militari. Anunţul a fost făcut de preşedintele Volodimir Zelenski, care a precizat că armata lui Vladimir Putin a pierdut 200 de avioane, peste 3.000 de tancuri, vehicule blindate şi drone.
Totodată, liderul de la Kiev a declarat că forţele ucrainene continuă să câştige teritoriul pierdut.
„Putem raporta cel de-al 200-lea avion militar rusesc doborât. Rusia nu a pierdut atât de multă aviaţie în niciunul dintre războaiele din ultimii ani. Rusia a pierdut, de asemenea, 27.000 de soldaţi, printre care se numără mulţi tineri recrutaţi.
Rusia a pierdut peste 3.000 de tancuri, vehicule blindate, drone şi toate perspectivele sale ca stat.
Continuăm să restaurăm teritoriile eliberate. Până astăzi am eliberat deja 1.015 aşezări, inclusiv şase în ultimele 24 de ore. Restabilim energie electrică, alimentare cu apă, comunicaţii, transport şi servicii sociale în zonele respective”, a declarat Volodimir Zelenski în ultimul mesaj video transmis pe reţelele sociale.
Operaţiune pentru înlăturarea liderului de la Kremlin: Este bolnav de cancer
Șeful serviciilor de informații militare ucrainene, generalul-maior Kyrylo Budanov, a declarat, într-un interviu pentru Sky News, că războiul cu Rusia va atinge un punct de cotitură la jumătatea lunii august și se va încheia până la sfârșitul anului.
Budanov a mai spus că o lovitură de stat pentru înlăturarea lui Vladimir Putin este deja în desfășurare în Rusia, iar liderul rus este grav bolnav de cancer.
„Punctul de ruptură va fi în a doua parte a lunii august. Majoritatea acțiunilor active de luptă se vor fi încheiat până la sfârșitul acestui an. Ca urmare, vom reînnoi puterea ucraineană în toate teritoriile noastre pe care le-am pierdut, inclusiv Donbass și Crimeea”, a declarat Kyrylo Budanov.
Sursa: antena3.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: